Iulius ia un credit de 72 de milioane de euro de la IFC, divizie a Băncii Mondiale, pentru finanțarea Palas Campus din Iași

International Finance Corporation (IFC) oferă Palas Campus o finanțare de circa 72 de milioane de euro pentru construirea și exploatarea unei clădiri de birouri eficiente din punct de vedere energetic, care va fi folosită de către societăți din domeniul IT&C, potrivit unui comunicat de presă al instituției financiare.
Mihai Nicuţ - mar, 20 apr. 2021, 10:19
Iulius ia un credit de 72 de milioane de euro de la IFC, divizie a Băncii Mondiale, pentru finanțarea Palas Campus din Iași

IFC finanțează construcția proiectului de birouri Palas Campus din Iași, care va avea la finalizare o suprafață închiriabilă de 60.000 de mp. Acesta este primul împrumut verde acordat de către IFC unei companii românești cu sediul în România.

Noul complex va primi din partea IFC Certificarea EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies – Excelență în proiectare pentru o eficiență crescută) pentru clădiri. Clădirile EDGE utilizează cu cel puțin  20% mai puțină energie și mai puțină apă decât clădirile obișnuite, diminuând în acest fel schimbările climatice.

„Obținerea unui împrumut sindicalizat pentru proiecte ecologice din partea IFC pentru proiectul Palas Campus, primul împrumut de acest gen din România, constituie o confirmare a principiilor de dezvoltare sustenabilă și a politicilor operaționale care se află la baza acestui proiect”, spune Iulian Dascălu.

„Această operațiune vine să sprijine obiectivele strategice ale României de a atrage investiții în locuri de muncă capabile să valorifice competențe digitale, de a încuraja dezvoltarea regională și de a funcționa în cadrul tranziției verzi”, a declarat Wiebke Schloemer, Director IFC pentru Europa și Asia Centrală.

Până în prezent, IFC a investit 5,4 miliarde de dolari în clădiri verzi de pe întregul mapamond, iar în cadrul programului EDGE au fost realizate economii de peste 220.000 tone de dioxid de carbon la nivelul a numeroase clădiri comerciale și rezidențiale. Sistemul de certificare EDGE dezvoltat de către IFC ajută dezvoltatorii de proiecte imobiliare să construiască în mod ecologic, ușor, rapid și cu costuri rezonabile. Programul este susțint de Austria, Canada, Danemarca, Programul de asistenţă managerială din sectorul energetic (ESMAP), Uniunea Europeană, Finlanda, Facilitatea Globală de Mediu.

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituție globală de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din piețele emergente. Cu activități în peste 100 de state ale lumii, a investit în exercițiul financiar 2020 22 miliarde de dolari în societăți private și instituții financiare din diverse țări aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacitățile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei şi pentru a susţine prosperitatea.

Iulius este operator și dezvoltator de proiecte mixte de regenerare urbană din România, cu o experiență în domeniul imobiliar de peste 30 de ani. Iulius operează un portofoliu de retail de peste 300.000 mp, două proiecte mixte de revitalizare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), și trei malluri regionale (Iulius Mall Iași, Iulius Mall Cluj-Napoca și Iulius Mall Suceava), care atrag peste 68 de milioane de vizitatori în fiecare an. În segmentul clădirilor de birouri, Iulius exploatează 13 clădiri verzi cu o suprafață totală de peste 152.000 mp  în cadrul rețelei naționale United Business Center, unde își au sediul peste 80 de societăți comerciale, cu peste 15.000 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...