Puci în PSD? Ivan: Lucrăm la un nou proiect politic în interiorul partidului

Economica.net
21 07. 2017
psdsigla14_12857600

‘Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune şi de direcţie din ultimul timp’, a scris Ivan.

El a subliniat că propunerea noului proiect politic va fi prezentată curând public, fără să dea detalii despre cine susţine această propunere.

‘Foarte curând vom prezenta public propunerea noastră de proiect politic pentru colegii noştri, membri ai PSD. Vom analiza atunci câte din propunerile noastre vor fi bune şi câte nu. Important este să avem o dezbatere internă nu despre cum întărim puterea unei persoane în partid, în niciun caz despre cum să-i apărăm pe unii să nu ajungă în faţa instanţei sau cum să-i ajutăm să se îmbogăţească mai uşor din banii publici, ci despre cum trebuie să arate un partid de stânga curat, modern, european, credibil. Unii se vor întreba, pe bună dreptate, cine suntem cei care vom prezenta acest proiect. Toate la momentul potrivit’, a mai spus Cătălin Ivan.