Japonezii de la Uniqlo îl vor sponsoriza pe Novak Djokovici

Economica.net
24 05. 2012
novak_djokovic_25814600

Calitatea oficială a lui Djokovici este de ambasador al mărcii japoneze. Suma contractului nu a fost dată publicităţii. Tenismenul va purta echipament sportiv marca Uniqlo începând cu turneul de la Roland Garros, care va debuta luni, deşi presa internaţională anunţase că sârbul urma să evolueze la Paris cu vechiul sponsor, Sergio Tacchini.

„Sper să-mi poarte noroc la Roland Garros”, a spus Djokovici în cadrul festivităţii organizate cu acest prilej. Titlul pe zgura pariziană este singurul dintre cele de Grand Slam care îi lipseşte din palmares.

Djokovici a fost sponsorizat de Sergio Tacchini, firmă deţinută de un investitor chinez, din 2009, când era pe locurile 3-4 ATP, după ce Adidas a renunţat la el pentru a semna un contract cu britanicul Andy Murray. În această săptămână, producătorul Sergio Tacchini a anunţat că este nevoit să renunţe la sposorizarea liderului ATP, pentru că acesta a devenit prea scump pentru companie.