Japonia ar putea achiziţiona rachete de croazieră americane Tomahawk

28 10. 2022
racheta11

Dacă va fi luată o decizie în acest sens, ea va fi probabil una controversată în această ţară a cărei Constituţie pacifistă din 1947 limitează capacităţile militare ale forţelor sale de autoapărare.

Cotidianul Yomiuri a informat că Tokyo se află în faza finală a discuţiilor cu guvernul american pentru achiziţia de rachete cu rază medie de acţiune ce pot fi lansate de pe mare. În funcţie de zona de lansare, Peninsula Coreeană ar fi în raza de acţiune a acestor rachete, potrivit publicaţiei, care citează surse guvernamentale anonime.

Alte mari media nipone au informat de asemenea că executivul preconizează să achiziţioneze rachete Tomahawk.

Întrebat cu privire la aceste informaţii, purtătorul de cuvânt al guvernului, Hirokazu Matsuno, a declarat că executivul „analiza” această posibilitate, dar că nimic nu s-a decis.

Vineri, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică „neidentificată” spre Marea Japoniei, a anunţat armata sud-coreeană, pe fondul temerilor privind un nou test nuclear al Phenianului.

Miercuri, miniştrii adjuncţi ai afacerilor externe nipon, sud-coreean şi american au avertizat că un test nuclear nord-coreean va genera un „răspuns de o forţă fără precedent” şi s-au angajat de asemenea să dea dovadă de unitate după numeroase tiruri de rachete ale regimului comunist de la Phenian.

Cheltuielile militare ale Japoniei cresc aproape constant de un deceniu, însă ele ar urma să crească şi mai mult în anii următori, pe fondul tensiunilor tot mai mari din Peninsula Coreeană, al presiunilor în creştere ale Beijingului asupra Taiwanului şi al invaziei ruse în Ucraina.