Japonia: Europa trebuie să răspundă „energic” la cererea de ajutor a Spaniei
„Summitul european care va urma este un punct cheie. Globul va urmări cu atenţie maniera în care se va răspunde cererii de ajutor formulată de Spania”, a declarat Azumi. „Mă aştept ca Uniunea Europeană să răspundă energic” dificultăţilor statelor membre ale zonei euro care se prăbuşesc din cauza datoriilor, a adăugat ministrul, citat de agenţia Dow Jones.
Liderii europeni se vor reuni pe 28 şi 29 iunie, la Bruxelles, pentru a discuta despre dificultăţile cele mai importante cu care se confruntă zona euro, în special Spania şi Grecia.
Spania şi Cipru au anunţat oficial luni că vor cere ajutor Uniunii Europene pentru a putea să-şi salveze băncile insolvabile. Cipru este cea de a cincea ţară din UE care va apela la acest demers.
Japonia este victimă a crizei datoriilor suverane din zona euro, exportul fiind afectat din cauza unei creşteri record al monedei naţionale, yenul.
Japonia este un cumpărărtor important al obligaţiunilor de stat europene. În 2011, această ţară a achiziţionat între 10 şi 20 la sută din diversele titluri emise de fondul de susţinere al zonei euro (FESF) destinate pentru susţinerea ţărilor membre uniunii monetare.