Acest fenomen se înregistrează în contextul în care cererea de forţă de muncă este cea mai mare din 1991, de 1,28 de locuri de muncă pentru fiecare persoană care solicită un post. Nevoia de forţă de muncă ar putea duce la creşterea numărului de angajaţi, dar legislaţia laxă în domeniu le permite patronilor să facă tot mai mult presiuni asupra personalului, iar consecinţele pot fi tragice uneori.
Aşa se explică de ce, potrivit datelor Ministerului Muncii, la sfârşitul lui martie 2015, s-a ajuns la un număr record de 1.456 de cereri pe an pentru despăgubiri după decesul prin suprasolicitare prin muncă, numit şi ”karoshi”. Cazurile sesizate s-au concentrat în domeniul medical, al serviciilor de asistenţă socială, în transportul maritim şi construcţii, care toate se confruntă cu o penurie cronică de angajaţi.
Potrivit lui Hiroshi Kawahito, secretar general al unei asociaţii care se ocupă de victimele ”karoshi”-ului, numărul real al deceselor de acest tip este probabil de 10 ori mai mare, însă guvernul nu doreşte să recunoască astfel de incidente. Avocat implicat în aceste probleme începând din anii 1980, el a declarat că în trecut 95% dintre victime erau bărbaţi de vârstă mijlocie, care făceau muncă de birou, dar în prezent în 20% dintre cazuri victimele sunt femei.
În Japonia nu există limitări legale ale numărului de ore de lucru.
Ministerul Muncii recunoaşte două tipuri de ”karoshi”: decesul în urma unei boli cardiovasculare provocate suprasolicitare şi suicidul din cauza stresului de la locul de muncă.
Un deces de primul tip poate fi considerat ”karoshi” dacă un angajat a lucrat 100 de ore suplimentare în luna anterioară evenimentului, sau 80 de ore de ore suplimentare în două sau în mai multe luni consecutive din ultimele şase luni înainte de moarte.
O sinucidere se poate încadra la categoria ”karoshi” dacă persoana care a comis acest act a lucrat peste 160 de ore suplimentare într-o lună, sau peste 100 de ore suplimentare în trei luni consecutive.