Japonia interzice exporturile de automobile şi alte produse de lux în Rusia
Măsura este destinată să crească presiunile la adresa oligarhilor care îl sprijină financiar pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, scrie Agerpres.
SUA şi statele membre ale Uniunii Europene au adoptat deja măsuri similare. Automobilele şi piesele de schimb reprezintă o mare parte din exporturile Japoniei în Rusia şi, potrivit cifrelor oficiale, în 2020 aceste exporturi s-au ridicat la 627,8 miliarde yeni (5 miliarde de dolari).
Conform unui comunicat de presă al Ministerului japonez al Economiei, Industriei şi Comerţului, începând cu data de 5 aprilie vor fi interzise exporturile de automobile cu un preţ mai mare de şase milioane de yeni (48.630 de dolari), bijuterii, ceasuri, cosmetice, băuturi fine şi obiecte de artă cu un preţ mai mare de 40.000 de yeni. De asemenea, vor fi interzise exporturile în Rusia de motoare de ambarcaţiuni cu o valoare mai mare de 1,3 milioane yeni, de motociclete cu un preţ de peste 600.000 de yeni şi a pianelor cu un preţ de peste 200.000 de yeni.
„În cooperare cu SUA şi UE, Japonia se alătură sancţiunilor împotriva oligarhilor şi a clasei conducătoare din Rusia”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului japonez al Economiei, Industriei şi Comerţului.
Acest oficial a recunoscut că includerea automobilelor de lux pe lista produselor interzise la export ar putea avea un anumit impact asupra exporturilor japoneze, dar nu va fi vorba de un impact notabil, deoarece automobilele nipone vândute în Rusia sunt în principal modele care se comercializează pentru mai puţin de şase milioane de yeni.
Japonia a interzis deja exporturile în Rusia de produse high-tech, precum semiconductori şi echipamente de comunicaţii. În urma anunţului de marţi, numărul articolelor aflate pe lista produselor interzise la exportul în Rusia va ajunge la aproape 310.
Cu toate acestea, Japonia nu a făcut nicio referire la livrările de energie din Rusia, subliniind importanţa strategică a proiectelor de petrol şi gaze din estul Rusiei, la care atât Guvernul de la Tokyo, cât şi firmele japoneze au participaţii.