Japonia îşi propune să relanseze industria nucleară
Prim-ministrul Fumio Kishida a anunţat miercuri că va fi lansată o consultare cu privire la eventuala construire de ‘reactoare nucleare de nouă generaţie’, ceea ce ar însemna o cotitură majoră pentru Japonia, scrie Agerpres.
‘Invazia rusă în Ucraina a transformat considerabil peisajul energetic mondial’, a justificat premierul Kishida în faţa presei, în consecinţă ‘Japonia trebuie să ţină cont de potenţiale scenarii de criză în viitor’.
El a chemat de asemenea la ‘maximizarea’ utilizării reactoarelor existente care au obţinut autorizaţii de repornire după catastrofa de la Fukushima.
‘În plus de a securiza operaţiunile celor zece reactoare deja repuse în funcţiune, guvernul se va strădui să facă tot ceea ce este necesar’ pentru repornirea, imediat ce va fi posibil, a altor reactoare vechi care au obţinut autorizaţiile reglementare, a declarat Kishida.
La fel ca multe alte ţări, Japonia suferă de aprovizionări energetice considerabil mai scumpe şi mai dificile de la debutul războiului din Ucraina acum şase luni.
Japonia – care, de altfel, are ca ţintă neutralitatea carbonului la orizontul lui 2050 – a fost totodată ameninţată de penurii de electricitate în această vară din cauza temperaturilor caniculare care au făcut ca aparatele de climatizare să funcţioneze intens.
Întreg parcul nuclear japonez fusese oprit după catastrofa de la centrala de la Fukushima. Din cele 33 de reactoare teoretic operabile, doar zece au fost repornite după ce au fost puse în conformitate cu norme de securitate considerabil mai stricte.
Însă aceste zece reactoare nu funcţionează în permanenţă şi mai multe dintre ele sunt acum în mentenanţă. În 2020, sub 5% din electricitatea generată în Japonia provenea de la centrale nucleare, faţă de 30% înainte de Fukushima.
Japonia este foarte dependentă de importurile de energii fosile şi încearcă în paralel să impulsioneze folosirea surselor de energie regenerabilă.