Japonia: Noi probleme la centrala de la Fukushima

Compania Tepco, operatorul centralei nucleare de la Fukushima, a anunţat miercuri că a început injectarea unui amestec de apă şi acid boric într-unul din reactoare, unde este posibil să se fi produs o nouă reacţie de fisiune nucleară, relatează AFP.
Economica.net - mie, 02 nov. 2011, 07:10

Este vorba despre reactorul nr.2 al centralei Fukushima Daiichi, grav avariată de seismul urmat de tsunami din 11 martie.

„Nu putem exclude posibilitatea unei reacţiii de fisiune nucleară localizată”, a declarat purtătorul de cuvânt Hiroki Kawamata, precizând că injectarea este o măsură de precauţie.

Cu toate acestea, Tepco afirmă că temperatura şi presiunea în interiorul reactorului, ca şi nivelul de radiaţii nu s-au modificat mult.

Temerile privind declanşarea unei fisiuni nucleare necontrolate au apărut după descoperirea, în curs de confirmare, de gaz xenon 133 şi 135, izotopi radioactivi care sunt generaţi în timpul unei fisiuni. Întrucât aceşti izotopi au o durată de viaţă scurtă – 5 zile pentru xenon 133 şi 9 ore pentru xenon 135 -, fisiunea trebuie să fi intervenit foarte recent.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...