Jean-Marc Ayrault: Am intrat într-o nouă eră a relaţiilor dintre Franţa şi România

Economica.net
13 07. 2013
1972french_flag_20160900

„Consider că am intrat într-o nouă eră a relaţiilor dintre Franţa şi România”, a spus Ayrault, într-un interviu difuzat sâmbătă de Digi 24, realizat la finalul vizitei oficiale în România a oficialului francez (11-12 iulie).

El s-a referit apoi la vizita premierului Victor Ponta în februarie la Paris, când s-a semnat foaia de parcurs cu măsuri concrete pe următorii cinci ani pentru întărirea parteneriatului strategic încheiat în 2008, venirea sa la Bucureşti în vizita de joi şi vineri, precum şi cooperarea celor două guverne în dosarele menţionate.

Întrebat dacă explicaţia pentru această schimbare faţă de situaţia de acum trei ani stă în faptul că în ambele ţări se află la putere partidele socialiste, Ayrault a spus că politicienii se pot înţelege mai uşor dacă aparţin aceleiaşi familii politice, însă guvernarea lui Francois Hollande are o nouă perspectivă pentru toate statele din Europa Centrală şi de Est.

El a menţionat că şi premierul român Victor Ponta şi guvernul său fac demersuri în aceeaşi direcţie ca şi puterea instalată în 2012 la Paris.

De asemenea, întrebat despre problema romilor care a dus la tensiuni politice dintre Paris şi Bucureşti în ultimii ani, Ayrault a arătat că „nu ajută la nimic să-i stigmatizăm pe ceilalţi, să-i provocăm”.

„Responsabilitatea demnitarilor este să identifice problemele şi să le rezolve, cu atât mai bine dacă ne confruntăm cu acelaşi tip de dificultăţi. Ne întâlnim şi numim acele dificultăţi comune în mod cerebral, în spiritul respectului faţă departenerul de discuţii tocmai pentru a crea o atmosferă pozitivă şi a găsi soluţii”, a afirmat premierul francez.

El s-a declarat convins că rezultatele României în integrarea romilor se vor schimba în următoarea perioadă, aşa cum s-a angajat premierul Ponta şi a adăugat că ţara noastră dispune de finanţări multiple pentru proiecte de acest fel, iar acestea trebuie folosite.

Ayrault a menţionat şi colaborarea judiciară şi poliţienească dintre cele două ţări, prin care încă 25 de poliţişti români au fost trimişi în Franţa în această vară. El a spus şi că Franţa are şi ea datoria să îi ajute pe romii veniţi din România care vor să se integreze prin „facilitarea accesului la locuinţe, loc de muncă, la servicii medicale şi la educaţie”.

El a reiterat că problema romilor este „reală”, însă „relaţiile dintre Franţa şi România nu pot fi limitate la acest aspect”, iar o schimbare a imaginii României în Hexagon se poate face printr-o mai bună cunoaşterea a valorilor culturii române, prin schimburi artistice.

„Eu doresc să-i educ pe francezi, să le explic faptul că România este o ţară mare, cu 20 de milioane de locuitori care au numeroase calităţi. Avem o şansă enormă să-i avem aproape şi ar fi mare păcat să nu contribuim împreună la dezvoltarea Europei”, a mai spus premierul francez.

Ayrault s-a aflat joi şi vineri într-o vizită oficială în Bucureşti, unde a fost însoţit de miniştrii francezi ai Agriculturii, Stéphane Le Foll, Comerţului Exterior, Nicole Bricq, Mediului, Philippe Martin şi Thierry Repentin, ministru delegat pentru Afaceri Europene.

Cu această ocazie a fost semnat şi contractul prin care compania franceză Thales va furniza, pentru 60 milioane euro, sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Măgurele. În prezenţa celor doi premieri, au mai fost semnate un memorandum pentru pregătirea specialiştilor în domeniul fizicii nucleare şi laserelor, între Thales şi Politehnica din Bucureşti, precum şi un acord de cooperare între directorii agenţiilor naţionale pentru deşeuri radiocative din cele două ţări.