Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, va porni marţi într-o călătorie supersonică la marginea spaţiului

20 07. 2021
bezos_14341300

El va zbura la bordul New Shepard, un sistem ce cuprinde o capsulă şi o rachetă construit de compania sa Blue Origin, scrie News.ro.

Alături de el se vor afla doar trei oameni – fratele, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk în vârstă de 82 de ani şi un student în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen, care va fi primul client plătitor la bordul navei.

Acesta va fi primul zbor zpaţial cu echipaj civil care nu va fi pilotat. Niciunul dintre astronauţii Blue Origin sau personal instruit nu se va afla la bord.

New Shepard va porni spre orbita terestră la 9 zile după zborul Virgin Galactic, cu fondatorul acestei companii, Richard Branson, la bord, care a fost lansat din New Mexico şi a fost unul de succes.