Summitul NATO de la Varşovia. Stoltenberg: O brigadă românească va fi transformată într-una multinaţională
În cadrul unui discurs susţinut înainte de summitul NATO de la Varşovia, Stoltenberg a prezentat provocările la care Alianţa Nord-Atlantică trebuie să răspundă.
Oficialul NATO a declarat că în cadrul summitului vor fi luate decizii care au drept scop să consolideze „apărarea colectivă şi capacitatea de descurajare. Şi pentru a proiecta stabilitate dincolo de frontierele noastre.”
„Astăzi, vom decide să întărim prezenţa noastră pe flancul de est al Alianţei. În Estonia, Letonia, Lituania şi, aici, în Polonia, vom desfăşura, prin rotaţie, batalioane multinaţionale în fiecare dintre aceste state,” a mai spus Stoltenberg, care a adăugat că „De asemenea, vom transforma o brigadă românească într-una multinaţională, pentru a consolida prezenţa în zona de sud-est a Alianţei Nord-Atlantice”.