Jens Stoltenberg: Rusia nu trebuie să câştige în Ucraina. Este cea mai periculoasă situaţie din Europa începând de la Al Doilea Război Mondial
Potrivit înaltului oficial aliat, pentru a împiedica Rusia să aibă sorţi de izbândă, NATO şi ţările sale membre s-ar putea să trebuiască să sprijine în continuare Ucraina cu arme şi altă asistenţă pentru o perioadă lungă.
”Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu aibă succes”, a spus Stoltenberg în timpul unui discurs în ţara sa natală, Norvegia.
Descriind drept un atac asupra ordinii mondiale actuale ceea ce Moscova numeşte ”operaţiune militară specială”, Stoltenberg a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să împiedice răspândirea războiului.
”Aceasta este cea mai periculoasă situaţie din Europa începând de la Al Doilea Război Mondial. Dacă preşedintele (Vladimir) Putin chiar se gândeşte să facă unei ţări NATO ceva similar cu ce le-a făcut Georgiei, Republicii Moldova sau Ucrainei, atunci întreaga NATO va fi implicată imediat”, a subliniat secretarul general al Alianţei.
În 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.