Jens Stoltenberg susține că Beijingul trebuie să plătească pentru ajutorul dat Moscovei în război și că drumul spre pace înseamnă mai multe arme pentru Ucraina
„Ar putea părea un paradox, dar calea spre pace trece prin mai multe arme pentru Ucraina”, a declarat şeful NATO într-un discurs susţinut la Wilson Center, un think tank din Washington.
Stoltenberg, care va părăsi în curând postul de secretar general al NATO, efectuează o vizită la Washington pentru a pregăti summitul aniversar al Alianţei Nord-Atlantice, ce se va desfăşura în capitala federală americană în luna iulie.
El urma să fie primit în cursul după-amiezii la Casa Albă de preşedintele Joe Biden.
„La un moment dat, şi cel puţin dacă China nu-şi schimbă direcţia, aliaţii trebuie să-i impună un cost”, a afirmat Stoltenberg, subliniind că Beijingul „alimentează cel mai mare conflict armat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”.
NATO, cu SUA în frunte, critică din ce în ce mai virulent ajutorul dat efortului de război rusesc de către China şi întreprinderile sale, care furnizează componente şi echipamente ce susţin sectorul de apărare al Rusiei.
El a mai subliniat faptul că NATO va prelua coordonarea sprijinului militar occidental pentru Ucraina condusă până în prezent de Washington, aşa cum au decis miniştrii apărării din cadrul Alianţei săptămâna trecută la Bruxelles.
Secretarul general al NATO a asigurat de asemenea că „peste 20 de ţări”s-au angajat să-şi ridice cheltuielile la 2% din PIB, aşa cum solicită de mult timp alianţa.