Jens Stoltenberg, viitorul secretar general NATO: un negociator experimentat cu relaţii bune la Mosova

În prezent în vârstă de 55 de ani, Jens Stoltenberg provine dintr-o familie dedicată politicii, tatăl său fiind ministru al apărării şi de externe, iar mama sa secretar de stat. El a petrecut mai mulţi ani din copilărie la Belgrad, unde a învăţat limba sârbă. Ajuns la vârsta adolescenţei, în anul 1973 a aruncat cu pietre în ambasada SUA de la Oslo în timpul unui protest împotriva războiului din Vietnam.

În tinereţe, Stoltenberg a militat împotriva NATO şi a Comunităţii Europene, două organizaţii pe care avea să le simpatizeze mai târziu. În anul 1985 a devenit liderul organizaţiei de tineret a Partidului Muncitoresc, care milita atunci pentru ieşirea Norvegiei din NATO. Dar sub conducerea sa, această formaţiune politică şi-a revizuit ulterior orientarea, devenind favorabilă Alianţei Nord-Atlantice.

În anul 1991 a devenit deputat, ulterior ministru al energiei şi apoi al finanţelor. În anul 2000, Jens Stoltenberg a ajuns cel mai tânăr şef de guvern din Norvegia. A ocupat atunci pentru scurt timp acest post, dar el avea să redevină premier în anul 2005, poziţie pe care a părăsit-o abia în septembrie 2013, când coaliţia sa de stânga a pierdut alegerile parlamentare.

De formaţie economist, nu a avut o înclinaţie deosebită faţă de problemele de securitate şi apărare, dar în îndelungata perioadă cât a condus guvernul de la Oslo a câştigat o bună reputaţie pe plan internaţional, domeniu în care şi-a exersat talentul de negociator.

Sub conducerea sa, Norvegia şi Rusia au încheiat acordurile pentru delimitarea frontierei maritime din Marea Barents, el devenind chiar un bun prieten al fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent premier. De altfel, relaţiile sale bune cu Moscova pot fi un atu important în contextul tensiunilor generate de criza din Crimeea, deşi ‘natura raporturilor pe care Occidentul trebuie să le aibă cu Rusia se decide mai degrabă în alte locuri decât în organele NATO’, după cum remarcă publicaţia norvegiană Aftenposten.

De asemenea, în perioada când Jens Stoltenberg a condus guvernul de la Oslo, Norvegia s-a implicat în negocierea a numeroase crize internaţionale, de cele mai multe ori în secret. De exemplu, diplomaţii norvegieni au contribuit la acordul semnat în 2012 de guvernul columbian şi rebelii FARC şi au mediat între talibani şi statele occidentale, liderii talibanilor fiind chiar invitaţi odată la Oslo, cu acest prilej Stoltenberg încercând să-i convingă să adopte reguli de conducere democratice.

Pe plan intern, Jens Stoltenberg a impresionat opinia publică prin apelul la ‘mai multă democraţie’ şi la ‘mai multă toleranţă’ după atentatele extremistului Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane pe 22 iulie 2011.

Tot sub conducerea sa, Norvegia a semnat cu compania americană Lockheed Martin contractul de achiziţie a avioanelor multirol F-35.

În opinia unui comentator al publicaţiei online norvegiene Nettavisen, Gunnar Stavrum, desemnarea lui Stoltenberg la conducerea Alianţei Nord-Atlantice ‘arată că, într-o perioadă de intensificare a conflictelor internaţionale, marile ţări din NATO doresc un secretar general dispus la compromisuri’.

‘Atuurile sale sunt numeroasele contacte şi buna lui intuiţie politică. Va acorda atenţie şi societăţii civile, nu doar celor din ‘cuşca securităţii’ ‘ – astfel îl caracterizează fostul secretar general al ONU Jan Egeland.

La rândul său, actualul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care pe 1 octombrie îi va transfera atribuţiile lui Stoltenberg, crede despre acesta din urmă că este omul potrivit să conducă Alianţa Nord-Atlantică, într-un moment în care criza din Ucraina a arătat că NATO are nevoie de un leadership puternic şi hotărât.