Jeroen Dijsselbloem: Grecia are nevoie de noi împrumuturi pentru a nu intra în faliment

Economica.net
28 04. 2015
dijsselbloem_41097300

‘Guvernul elen a pariat că dacă va negocia cu noi, BCE îşi va relaxa reglementările şi va da drumul la bani. Dar nu va exista un acces facil la fondurile BCE până când nu se va ajunge la un acord solid cu Eurogrupul’, a afirmat Jeroen Dijsselbloem într-un interviu acordat postului de televiziune RTL Nieuws.

Oficialul a adăugat: ‘Fără noi împrumuturi, Grecia nu se va descurca, aceasta este realitatea’.
Jeroen Dijsselbloem susţine că în ultimele două luni s-au înregistrat progrese reduse în negocierile cu Atena şi nu crede că ar fi o idee bună un referendum în Grecia pe tema acordului cu creditorii. Premierul elen Alexis Tsipras a avertizat luni că, dacă finanţatorii vor împinge Guvernul spre un acord în contradicţie cu promisiunile sale electorale, chestiunea va fi tranşată prin referendum.

„Dacă mă voi găsi în faţa unui acord dincolo de limitele mandatului meu, nu voi avea altă opţiune, iar poporul va decide”, a mai afirmat Alexis Tsipras, arătându-se „convins că, totuşi, nu se va ajunge la asta”.

‘Ar costa bani, ar crea incertitudini politice majore şi nu cred că există timpul necesar pentru referendum. De asemenea, nu cred că grecii au timp pentru aşa ceva’, a explicat Dijsselbloem.

Luni, Grecia a modificat componenţa echipei de negociatori cu Eurogrupul, o decizie care ar putea reduce influenţa ministrului grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, considerat ca fiind unul dintre cei care au încetinit negocierile cu creditorii internaţionali.

Decizia vine după ce, vineri, la întâlnirea Eurogrupului de la Riga, s-au făcut presiuni asupra oficialilor de la Atena pentru a prezenta reforme economice detaliate în schimbul unei tranşe din pachetul de asistenţă financiară prin care Grecia să evite intrarea în incapacitate de plată.

Euclid Tsakalotos, locţiitorul ministrului de Externe, va conduce noua echipă de negocieri, în timp ce economistul şef de la Ministerul Finanţelor va conduce negocierile de la Bruxelles cu reprezentanţii zonei euro, programate miercuri. Cei doi politicieni sunt aliaţi ai premierului Alexis Tsipras.

Duminică, premierul elen a avut conversaţii telefonice cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi cu Jeroen Dijsselbloem, şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, pentru a accelera discuţiile referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească Grecia în schimbul unei tranşe din pachetul de asistenţă financiară.