Jeroen Van Leeuwen, COO Euroins: Ne menţinem poziţia pe piaţă în timp ce îmbunătăţim rezultatele tehnice şi operaţionale

Economica.net
20 10. 2020
jeroen_van_leeuwen_picture_2_10047700

 1. 2020 a fost un an tumultos pe piața asigurărilor din România. Unde se situează Euroins acum și cum evoluează afacerea?

Afacerea se dezvoltă mai degrabă favorabil, iar Euroins dovedește că își poate menține poziția pe piață în timp ce își îmbunătățește rezultatele tehnice și operaționale, astfel încât să rămână un actor de încredere pe piața asigurărilor din România. De la începutul acestui an, ne-am îmbunătățit semnificativ performanța operațională, în special în aria de gestionare a dosarelor de daună. Faptul că suntem implicați și continuăm să ne îmbunătățim serviciile se poate observa în reducerea continuă a numărului de reclamații.

2. Ne aflăm la momentul la care putem spune că piața de asigurări din România a ajuns la maturitate?
Piața de asigurări din România mai are de parcurs o perioadă până să atingă același nivel de maturitate precum piețele din nordul și vestul Europei. În anii care urmează, publicul va experimenta o creștere a numărului de servicii oferite în acelaști timp și sunt convins că cererea pentru produse precum asigurările personale de accidente, cele de sănătate și asigurările pentru proprietăți private va crește. De asemenea, sunt de părere că firmele micii și medii pot câștiga mult printr-o acoperire mai sofisticată a riscurilor.

3. Sunt digitalizarea și Euroins sinonime? În ce măsură pot companiile de asigurări să se digitalizeze complet?
Euroins se află în prima linie în ceea ce privește digitalizarea în multe domenii. Cheia este ca serviciile să fie prietenoase cu clienții și de aceea nu credem că trebuie să forțăm digitalizarea acestora, ci să lăsăm procesul să răspundă nevoilor clienților. Prin digitalizarea nu înțelegem doar posibilitatea de a achiziționa o asigurare pe Internet. Euroins a inovat deja modul în care gestionează solicitările. Pentru mulți, este mult mai ușor să fotografieze mașina avariată cu ajutorul unei aplicații mobile și să fie în contact cu compania de asigurări prin intermediul aceleiași aplicații. Clienții vor servicii rapide și ușor de folosit. În ceea ce privește achiziția produselor, unii clienți preferă Internetul, însă alții își doresc să discute personal cu cineva înainte de a lua o decizie. Cei cu riscuri complexe, în mod deosebit, vor dori sfatul unui expert.
Cel mai important este că Euroins va oferi opțiuni online clienților, însă aceștia vor avea întotdeauna la dispoziție și alternative precum discuții față în față sau la telefon, care vor fi mereu disponibile. Clientul va decide ritmul.

4. O surpriză plăcută pe piața asigurărilor a fost momentul în care Euroins a introdus posibilitatea ca românii să-și asigure vacanțele în Bulgaria. Care sunt rezultatele? A fost doar un experiment sau ne așteptăm la această posibilitate și pe perioada vacanțelor de iarnă?
Este cea mai bună dovadă a flexibilității Euroins și a faptului că vom lua mereu în considerare nevoile clienților. În special datorită vremurilor complicate pe care le trăim și a faptului că nevoile oamenilor se dezvoltă în permanență. Am avut mulți clienți, inclusiv unii noi, care s-au bucurat de această oportunitate. Tocmai aceste servicii extra și vor deveni tot mai importante. Compania ta de asigurări trebuie să fie aliatul tău, nu un “rău necesar.”

5. O retorică pe care o auzim continuu privește lacunele legislative care afectează companiile de asigurări. Clienții sunt prinși la mijloc în acest conflict aparent. Care ar putea fi soluția și cât de repede poate fi implementată?
Legislația în domeniul asigurărilor se dezvoltă continuu și devine tot mai mult europeană decât națională. Scopul principal al legislatorilor este da oferi securitate clienților. Pe de altă parte, doar competitivitatea poate asigura cel mai bun raport calitate-preț pentru cetățeni pe termen lung. Supra-reglementarea tinde să ducă la costuri mai mari pentru companiile de asigurări, ceea ce conduce la creșterea prețurilor. Reglementarea prețurilor are un impact similar.

6. Recent, Euroins a anunțat primirea unui ajutor financiar de peste 275 de milioane de lei. Practic, cum putem traduce această cifră, unde vor fi sumele folosite?
Aceste sume asigură stabilitatea financiară a firmei, ceea ce înseamnă că vom putea plăti solicitările viitoare la timp, dar în același timp vom putea să investim în continua dezvoltare a serviciilor. Necesitatea acestui ajutor financiar este recenta creștere a companiei, pe care acționarii, desigur, au prevăzut-o. Acest pachet financiar a fost, deci, pregătit cu multe luni înainte.

7. Pentru anul viitor, Euroins țintește să ocupe primul loc pe piața asigurărilor RCA?
Ne dorim să fim printre primele cinci cele mai mari și puternice companii de pe piață. Dar nu ne uităm la RCA doar din această perspectivă. Scopul nostru este să asigurăm stabilitatea financiară a actualilor și viitorilor noștri clienți și în alte domenii. Ne gândim, deci, la asigurările pentru accidente, cele de sănătate, asigurările de răspundere civilă, furturi, incendii, călătorii și nu numai.