Jianu: Condiţiile economice vor permite reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit
”Reducerea CAS, cerută continuu şi constant de mediul de afaceri, şi măsura de capitalizare a IMM-urilor prin scutirea de impozit pe profitul reinvestit sunt obiective majore ale Guvernului. Aş vrea să le văd implementate de ieri. Condiţiile economice vor permite acest lucru şi cred că vom vedea în curând aceste lucruri implementate’, a afirmat Jianu.
El a menţionat că unele măsuri implementate – opţiunea plăţii TVA la încasare, faptul că ANAF nu mai blochează automat conturile unei companii, reducerea dobânzilor de penalizare la 0,02% – aduc deja beneficii mediului de afaceri.
Referindu-se la finanţarea IMM-urilor, Jianu a precizat că pentru schema de ajutor de minimis, cu un buget de 250 milioane lei în 2014 şi 250 milioane lei în 2015, au fost depuse peste 7.000 de aplicaţii, aflate în curs de procesare, rezultatele urmând să fie anunţate în luna mai.
Alte surse de finanţare pentru IMM-uri sunt fondul româno-elveţian, derulat prin CEC Bank, prin care IMM-urile pot obţine credite de până la 100.000 de franci elveţieni, pe 5 ani, la cea mai mică dobândă de pe piaţă – 3,5%, precum şi programele naţionale pentru diverse categorii de antreprenori – antreprenori debutanţi, femei manager – lansate sau care urmează a fi lansate în această lună.