Jianu, despre trecerea contribuţiilor la angajat: Nu ştiu dacă cineva din mediul de afaceri a cerut-o
‘Programele de guvernare ale fiecărui guvern în această ţară nu ar trebui să fie unele inventate şi paralele cu necesităţi şi rigori. Dau un exemplu concret, şi anume această mutare a contribuţiilor de la angajator la angajaţi. Nu ştiu dacă cineva din mediul de afaceri a cerut-o. Atunci când faci o politică publică şi o pui în aplicare, ea trebuie să vină ca urmare a unei cerinţe, să rezolve o problemă, să fie uşor de pus în practică şi să nu coboare de la Guvern. Ceea ce vreau să spun este că fiecare program de guvernare ar trebui să fie, de fapt, două rapoarte: Raportul Competitivităţii Index şi Raportul Doing Business. Pe baza acestor rapoarte am construit, de altfel, şi ideile din Programul de Guvernare al mediului de afaceri, preluate de actuala coaliţie. Trebuie să ne ferim de a crea forme fără fond. Plecăm de la un lucru foarte consistent, dar nu îl ducem la capăt’, a spus Jianu.
Acesta subliniat, de asemenea, că procesul de inovare în politicile publice ar trebui să pornească de la desfiinţarea ‘mutatului de hârtii’.
‘În spaţiul public aţi auzit discutându-se despre un Fond Suveran al României. Avem aici o listă întreagă de investiţii cu potenţial impact important şi măsurat în economie. Inovarea, în România, trebuie să atingă toate aspectele societăţii româneşti, cu precădere pe accentul politicilor publice. Este nevoie, însă, şi de un ecosistem care să asigure că procesul de inovare e în concordanţă cu ceea ce se întâmplă în politicile publice. Zilele trecute stăteam de vorbă cu cineva care îmi spunea: ‘Domnul Jianu, aţi observat că, dacă vă uitaţi zece oameni pe stradă, şapte dintre ei au o hârtie în mână?’. O iau de undeva sau o duc undeva… Cred că de aici ar trebui să pornim cu ceea ce înseamnă procesul de inovare în politicile publice. Estonia este un exemplu de bună practică în acest sens. O ţară ex-comunistă a reuşit o transformare uriaşă’, a afirmat preşedintele CNIPMMR.
Guvernul a aprobat, pe 8 noiembrie, prin modificarea Codului fiscal, o serie de măsuri privind impozitul pentru IMM-uri, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale.
Autorităţile au decis trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi diminuarea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu două puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.
INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate organizează, marţi, la Academia de Studii Economice (ASE) din Capitală, o dezbatere publică pe tema susţinerii iniţiativelor inventatorilor români şi a domeniilor în care inventica ar putea susţine, la rândul ei, economia românească.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Forumul Inventatorilor Români (FIR), CEC Bank, Fundaţia Dignitas, ASPES – Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi Academia de Studii Economice.
În cadrul dezbaterii ‘România inventivă. România competitivă. Topul invenţiilor româneşti cu potenţial în economia reală’ vor lua cuvântul reprezentanţi din Administraţia Prezidenţială, Parlament, ministere, OSIM, din universităţi, institute de cercetare, asociaţii patronale, mediul bancar, sindicate şi societatea civilă.