Jianu: Legea prevenţiei este o formă fără fond. Nu mai conţine prevenire pentru nicio contravenţie

Economica.net
05 12. 2017
calcul_bani_taxe_567876543_01952800

‘Legea prevenţiei a fost propusă de noi (CNIPMMR – n.r.) în programul de guvernare din toamna anului trecut. Este una din legile fanion ale actualei coaliţii de guvernare şi în acest moment este la promulgare la preşedinte. Legea prevedea, în forma iniţială, ca înainte de sancţionarea unei contravenţii să se facă un plan de remediere ca parte de prevenţie înaintea unei măsuri punitive. Surpriză! În Camera Deputaţilor, această lege a fost modificată în sensul în care toate contravenţiile pe care le-am identificat eu, în scurta perioadă cât am fost ministru, şi echipa ministrului Alexandru Petrescu (fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, n.r), au fost toate eliminate, stabilindu-se ca aceste contravenţii să fie incluse, ulterior, într-o Hotărâre de Guvern, în 15 zile de la promulgarea legii’, a spus Florin Jianu.

Acesta a precizat că, practic, în acest moment, Legea prevenţiei este o ‘formă fără fond’ pentru că actul normativ nu mai conţine prevenţie pentru nicio contravenţie. În proiectul de lege trimis Parlamentului erau prevăzute 105 acte normative, cu un număr de aproximativ 450 de contravenţii, pentru care legea prevenirii urma să se aplice.

‘Prin eliminarea menţionării contravenţiilor şi a actelor normative prin care au fost stabilite, pentru care este obligatorie aplicarea principiilor prevenirii, practic legea a fost golită de conţinut’, a precizat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Româna.

Potrivit CNIPMMR, în forma adoptată, Guvernul va stabili prin hotărâre contravenţiile cărora li se va aplica legea. Acest lucru înseamnă că vor face obiectul legii contravenţiile stabilite prin alte hotărâri de guvern sau ordine ale miniştrilor ori conducătorilor diferitelor autorităţi publice centrale, fiind sub semnul întrebării dacă poate fi modificat regimul juridic al unei contravenţii stabilite prin lege, de către o hotărâre de guvern care nu poate modifica legislaţia primară – lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă.

‘Este posibil ca cele mai importante contravenţii care afectează mediul de afaceri, în special IMM-urile, şi care sunt prevăzute în legii sau ordonanţe, să rămână în afara legii prevenirii. Este discutabil dacă guvernul va dori să includă în această listă toate contravenţiile aplicate întreprinzătorilor, pentru care se poate aplica legea prevenirii, şi care aduc cele mai multe venituri din amenzi’, spune Florin Jianu.

Reprezentanţii CNIPMMR apreciază că, deşi se recunoaşte importanţa prevenţiei prin Programul de Guvernare 2017-2020, în proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2018 sunt prevăzute creşteri semnificative, de 172,72%, ale veniturilor din amenzi, penalităţi şi confiscări.