Jianu: Reprezentanţii din Turism vor scutirea de la plata TVA pentru veniturile obţinute de la străini
‘Reprezentanţii industriei din turism vor ca veniturile obţinute de la turiştii din străinătate să fie recunoscute ca export şi să fie scutite de plata TVA. Acest lucru nu ţine de noi, ci de Ministerul de Finanţe şi le vom prezenta acest proiect’, a spus Florin Jianu.
De asemenea, ministrul delegat pentru Turism a precizat că la întâlnirea cu reprezentanţii industriei aceştia au mai solicitat adoptarea Legii voucherelor de vacanţă şi aplicarea impozitului forfetar aflat în prezent, în dezbatere, în Parlament.
‘Industria hotelieră solicită acest lucru. Vom avea o întâlnire de lucru cu Parlamentul şi cu Comisia de Buget Finanţe din Parlament. Există o solicitare din partea industriei ca acest impozit să se limiteze la sfera turismului’, a declarat Florin Jianu.
Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, efectuează, luni şi marţi, o vizită de lucru în staţiunile de pe litoralul românesc.