Jim Cunningham, SUA: Credem că putem avea o contribuţie importantă pentru România în securitatea cibernetică
‘Respectăm profesionalismul României. Securitatea informatică a devenit pentru România, ca şi pentru alte ţări din regiune, o problemă stringentă. Credem că putem avea o contribuţie importantă pentru România. Colaborăm cu aliaţii noştri’, a spus Cunningham.
Grantul de 800.000 de dolari, acordat integral de guvernul american, are ca scop înfiinţarea, la Bucureşti, a unui centru naţional de inovare pentru securitatea cibernetică.
Finanţarea va fi folosită pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, care ar urma să fie finalizat în septembrie 2015, şi potrivit ministrului pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, centrul ar urma să devină operaţional într-un interval de şase luni de la dotarea cu aparatura necesară.
‘Din punctul meu de vedere, centrul devine operaţional în şase luni; depinde de licitaţiile pentru achiziţia aparaturii’, a spus Cotovelea.
Centrul naţional ar urma să devină centru regional, după dezvoltarea activităţii.
În acest context, ministrul a amintit că, anul trecut, Executivul a aprobat strategia naţională privind securitatea cibernetică.
‘Următoarea etapă a fost proiectul de lege care a fost transmis Parlamentului, după ce a fost aprobat de Guvern. Urmează nivelul operativ. Acest centru de inovare vine şi defineşte care ar fi principalele domenii în care România trebuie să-şi formeze capabilităţile pentru a nu avea o situaţie în care anumite infrastructuri critice sunt preluate de potenţiali atacatori’, a explicat ministrul, cu ocazia semnării acordului de finanţare.