Jim Yong Kim este noul preşedinte al Băncii Mondiale

Americanul Jim Yong Kim a fost numit luni în funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale (BM), conform unui comunicat dat publicităţii de această instituţie internaţională, în urma unei reuniuni a consiliului de administraţie, transmite AFP.
Economica.net - lun, 16 apr. 2012, 18:17
Jim Yong Kim este noul preşedinte al Băncii Mondiale

Statele membre l-au desemnat, fără surpriză, pe acest medic şi antropolog, în vârstă de 52 de ani, preşedinte al Universităţii Dartmouth din New Hampshire, în nord-estul Statelor Unite, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Administraţie (CA).

Pentru prima dată, candidatul Statelor Unite a avut un concurent, şi anume ministrul nigerian al Finanţelor Ngozi Okonjo-Iweala. Însă Kim părea favorit, având în vedere susţinerile obţinute în ultimele săptămâni, care i-au asigurat un avans confortabil.

Banca Mondială nu a precizat cu adevărat cum a fost făcută această alegere.

„Membrii CA l-au ales pe Jim Yong Kim ca preşedinte, pentru un mandat de cinci ani, începând de la 1 iulie”, a anunţat instituţia într-un comunicat. „Candidaţii finali au primit susţinere din partea ţărilor membre, lucru care constituie un indiciu cu privire la calibrul lor”, se mai arată în comunicat.

Textul nu face nicio referire la „consensul” dintre ţările membre. De asemenea, nu era posibil să se ştie cum s-au pronunţat statele membre care nu şi-au făcut, încă, publice preferinţele, şi anume ţări ca China, Brazilia sau ţările europene.

Graţie unui aranjament tacit cu europenii, postul este monopolizat din 1946 de către americani. În schimb, europenii au monopolizat în acelaşi mod conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Okonjo-Iweala, foarte apreciată de către funcţionarii instituţiei, în cadrul căreia şi-a petrecut 25 de ani din carieră, a încercat, fără rezultat, să conteste tradiţia.

„Ştiţi, această alegere nu are la bază, cu adevărat, meritul”, a declarat ea la Abuja. „Este un vot în funcţie de greutatea politică”, iar, „din acest motiv, Statele Unite îl vor câştiga”.

În pofida unei lungi cariere în cadrul Băncii Mondiale, probabil că paşaportul său este cel care a împiedicat-o să avanseze dincolo de postul de directoare generală, pe care l-a ocupat în perioada 2007-2011, comentează AFP.

Statele membre ale Băncii Mondiale s-au angajat în 2011 să aleagă preşedintele după o procedură „deschisă, transparentă şi bazată pe merit”.

Statele Unite au apreciat că acest angajament a fost respectat, îndemnând şi „alte instituţii financiare internaţionale” să se inspire din această procedură.

„Sunt convnis că Banca Mondială va beneficia de o nouă perspectivă şi de calităţile solide de conducere ale lui (Jim Yong) Kim”, a declarat secretarul Trezoreriei americane Timothy Geithner, citat într-un comunicat.

Jim Yong Kim se afla luni la Lima, oraş în care a petrecut o parte din cariera sa, în anii ’90, luptând împotriva tuberculozei.

Puţin cunoscut, inclusiv în ţara sa, înainte de a fi selectat de preşedintele Barack Obama, acest practician în domeniul sănătătţii publice de origine sud-coreeană va trebui să depăşească scepticismul unei bune părţi a corporaţiei economiştilor, care îi reproşează o anumită lipsă de experienţă financiară şi diplomatică.

Organizaţiile nonguvernamentale (ONG) au fost clare în aprecierile lor.

„Nu este evident dacă va fi un reformator puternic al Băncii (Mondiale), mai ales pentru că va trebui să se angajeze faţă de Guvernul american, care l-a plasat în acest post”, a declarat pentru AFP Peter Chowla, coordonatorul Proiectului Bretton Woods, un site critic la adresa FMI şi BM realizat de o coaliţie de ONG-uri.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica a redus prețul de vânzare a energiei către clienții proprii, dar l-a crescut pe cel cu care a vândut în piață
Hidroelectrica a redus prețul de vânzare a energiei către clienții proprii, dar l-a crescut pe cel cu care a vândut ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a avut, în primul trimestru al anului, prețuri mai scăzute și mult sub piață pentru proprii săi clienți din......
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Dezvoltatorul de reactoare modulare mici (SMR) Nu Scale continuă subcontractarea pentru o centrală electrică propusă ...
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă cu pânze a Marinei mexicane, împodobită cu lumini şi un steag uriaş, s-a izbit sâmbătă seara de Podul Brooklyn, ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...