JLL a fost implicată în peste 70% din tranzacţiile imobiliare din acest an

21 12. 2015
jll_70643400

JLL a fost inplicată în peste 70% din tranzacțiile realizate în acest an în România și în toate achizitiile făcute de investitori noi pe piața locală. Până în prezent valoarea acestor tranzacții s-a ridicat la aproape 600 de milioane de euro.

„Nu numai că ne-am păstrat poziția de lider ca și consultant strategic în domeniul imobiliar, dar am și participat la un număr important de tranzacții de închiriere și de vânzare sau cumpărare de proprietăți imobiliare, pe toate segmentele de piață. Sunt foarte optimist în ceea ce privește anul viitor – indicatorii pieței imobiliare arată foarte promițător, și toate liniile noastre de business pare că vor fi foarte ocupate în 2016”, a declarat Andrew Peirson, Managing Director SEE & Romania JLL. 

JLL a asistat americanii de la Prologis în exitul de pe piaţa din România prin vânzarea către CTP Invest a Prologis Logistic Park, dar Portland Trust în vânzare tot către CTP a pacului logistic Bucharest West. Compania de consultanţă a mai reprezentat şi fondul de investiţii GLL în achiziția clădirii de birouri Floreasca Park de la Portland. Trust. 

De altfel, pe segmentul logistic, cel mai activ în acest an, JLL a fost implicată în marea majoritate a tranzacțiilor realizate în acest interval. JLL a reprezentat Aviva în vânzarea către Lonestar a parcului Pheonix Logistics, dar și fondul Heitman și compania Cefin în vânzarea către CTP Invest a parcului logistic Mercury Logistics Park, respectiv a Cefin Logistics Park Arad.

Departamentul de Land Development al JLL, condus de Attila Peli, a realizat în acest an tranzacții cu terenuri în valoare de circa 30 de milioane de euro. Cea mai importantă tranzacţie intermediată a fost achiziţia unei parcele din terenul Pumac de către Skanska. 

JLL a intermediat şi tranzacţia de închiriere pentru primul Nespresso boutique din București, în zona Dorobanți. De asemenea, compania a negociat şi contracte de închiriere pentru Lems, Jysk, Idea Bank sau Adidas.

În ceea ce priveşte închirierile de spaţii de birouri, din totalul de 250.000 de tranzacţii la nivel de piaţă, JLL a intermediat 10% din închirieri. Printre cele mai mari contracte de închiriere în care JLL a fost reprezentant din partea chiriașilor cât și a proprietarilor de birouri au fost Honeywell șiDeutsche Bank (BOC & BOB, Bucharest), Amazon (Palas Iași), Enel (Premium Plaza), AstraZeneca (Bucharest Business Park), Medinova Research (Baneasa Airport Tower), Colgate/Palmolive (Green Court Building B), CITR (Green Court Building B) și Microsoft (Unimed). 

Un departament în plină expansiune este și cel de servicii de project management și development, care în acest an a câștigat un contract important pentru o clădire de birouri în zona Barbu-Văcărescu, dezvoltată de GlobalWorth. Pentru acest proiect JLL este implicată în tot procesul de dezvoltare, de la alegerea contractorului principal până la livrarea finală a clădirii.