JLL işi extinde departamentul de birouri şi îl aduce pe Alexandru Orzea, fost la Colliers International

Economica.net
08 01. 2020
alexandru_orzea_24955700

Alexandru Orzea se alătură echipei JLL după aproximativ 3 ani petrecuți în cadrul Colliers International unde a tranzacționat peste 10.000 mp reprezentând companii precum Adswizz, Bolt ( Taxify ), Certsign, IREM spa, WWF, RTC, BTL Medical și altele.

„Atragerea lui Alexandru este în linie cu strategia pe care JLL a adoptat-o în ultimii ani, și anume în a fi foarte selectivi cu oamenii care ni se alătură astfel încât, aceștia pe lângă etica, excelența profesională șii potențialul de creștere, să fie compatibili cu echipa existentă. Astfel, după mai mult de 3 ani în care am fost foarte atenți la ceea ce se întâmplă pe piața de servicii de consultanță pentru închirierea de spații de birouri, am luat decizia de a-l angaja pe Alexandru, care va completa excelent echipa existentă”, a declarat Marius Șcuta, Head of Office Department.

JLL este prezentă pe piața de consultanță imobiliară din România din anul 2007, iar activitatea companiei este structurată pe opt departamente: Office, Industrial și Logistică, Capital Markets, Development & Land, Project & Development Services, Valuation și Property Management și Living.

Echipa de office a JLL a reușit să închidă unele dintre tranzacțiile de referință atât în București, cât și în țară, care au cumulat circa 100.000 metri pătrați.

JLL a înregistrat în 2018 în România o cifră de afaceri de 10,9 milioane de euro, în creștere cu 33,22% comparativ cu anul 2017.