JLL: Record după criza imobiliară din 2008: Volumul investițiilor imobiliare ar putea atinge 1,2 miliarde de euro anul acesta
În primele nouă luni din acest an s-au parafat tranzacții de aproape 700 de milioane de euro, iar altele sunt încă în curs de finalizare. Sectorul de birouri continuă să ocupe prima poziție ca pondere în volumul tranzacțiilor, cu 46,5% (305 milioane de euro), fiind urmat de retail, cu aproximativ 36% (235 milioane de euro) și de industrial, cu aproximativ 14% (89,5 milioane de euro).
63% din totalul tranzacţiilor înregistrate anul acesta au vizat proprietăți din București, cu o valoare cumulată de 414,5 milioane de euro, mai arată datele JLL.
Din punctul de vedere al sursei capitalului investitorilor, cea mai pare pondere au avut-o investitorii din Africa de Sud cu 29% din total, fiind urmați de cei din România (20%), Austria (19%) și Belgia (14,6%).
“Trendul înregistrat în regiune poate fi explicat atât de creșterea aversiunii la risc, cât și de creșterea costurilor de finanțare. Motivele principale pentru care România nu a urmat aceeași traiectorie în ultimele trimestre sunt nivelurile semnificativ mai mari ale randamentelor oferite de piața locală cât și tipul și sursa capitalului investitorilor interesați de achiziții în țara noastră. În condițiile curente din piață ne așteptăm ca majoritatea tranzacțiilor din perioada următoare să fie făcute de investitiori deja familiarizați cu România sau măcar cu regiunea. Investitorii care au capital propriu și nu au nevoie de finanțare bancară vor avea un avantaj competitiv important, iar proprietățile care beneficiază de finanțare bancară transferabilă către un potențial cumpărător vor fi semnificativ mai lichide”, a explicat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.
Creșterea lichidității de pe piața locală se înscrie în același trend cu activitatea din regiune, unde se așteaptă, de asemenea, volume istorice.
În ceea ce privește yield-urile (randamentele) prime, nu s-au înregistrat schimbări în România în cursul celui de-al treilea trimestru, ele rămânând pentru sectorul de birouri la 6,75%, pentru retail la 7,25%, iar pentru segmentul de industrial la 7,50%.