Premierul japonez cere sprijinul Africii pentru candidatura oraşului Tokyo pentru JO 2020
‘Vă solicit sprijinul dumneavoastră pentru organizarea unei noi ediţii a JO la Tokyo (în 2020) după aceea care a fost scena pentru emergenţa Africii’, a declarat Shinzo Abe referindu-se la JO din 1964, în momentul în care unele după altele ţările africane îşi proclamau independenţa.
Premierul nipon a subliniat, de asemenea, că JO din capitala Japoniei s-au desfăşurat la un an după înfiinţarea în 1963 a Organizaţiei Unităţii Africane, predecesoare actualei Uniuni Africane.
‘Anul următor, Japonia găzduia Jocurile Olimpice. Iar alergătorul etiopian Abebe Bikila reuşea performanţa de a câştiga două maratoane olimpice unul după altul (la Roma, în 1960 şi Tokyo-1964), demonstrând lumii puterea Africii’, a mai afirmat şeful cabinetului de la Tokyo.
‘Apoi, a continuat prim-ministrul japonez, exact în ziua ceremoniei de închidere, Rhodezia de Nord devenea independentă sub numele de Zambia şi lumea descoperea drapelul său pentru prima dată în cursul acestei ceremonii’, a reamintit Shinzo Abe.
Comitetul Internaţional Olimpic urmează să aleagă la sesiunea de la Buenos Aires locul de desfăşurare a Jocurilor Olimpice de vară din anul 2020, pe 7 septembrie, dintre oraşele Istanbul, Tokyo şi Madrid.