Joachim Gauck: Germania trebuie să joace un rol sporit la nivel european şi global

Germania nu intenţionează să domine celelalte state, dar trebuie să profite de experienţele sale postbelice în materie de democraţie şi prosperitate pentru a îndeplini un rol mai amplu la nivel global, a declarat, joi, preşedintele Joachim Gauck, în cadrul conferinţei de presă anuale cu jurnalişti, membri ai Asociaţiei Corespondenţilor străini, acreditaţi la Berlin, relatează Reuters.
Economica.net - J, 20 feb. 2014, 21:53
Joachim Gauck: Germania trebuie să joace un rol sporit la nivel european şi global

Germania, care poartă încă povara trecutului său nazist la şapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, rămâne reticentă în ce priveşte trimiterea de trupe în teatre de operaţii, chiar şi în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii. În 2011, Germania nu a susţinut rezoluţia ONU privind intervenţia militară în Libia şi nici nu a participat în cadrul misiunii, atrăgându-şi critici la nivel internaţional.

Într-o altă declaraţie, luna aceasta, în cadrul conferinţei de securitate de la Munchen, preşedintele Joachim Gauck a îndemnat ca Germania să nu mai stea pe margine şi să acţioneze mai repede, decisiv şi substanţial în crizele externe, notează Reuters.

‘Vreau să văd Germania jucând un rol mai activ la nivel european şi în context global’ a precizat Joachim Gauck, adăugând că ‘este viziunea mea că trebuie să ne asumăm mai multă responsabilitate, fără a fi vorba de a încerca să ne impunem perspectivele’.

‘Este mai degrabă vorba despre experienţele bune pe care le avem în materie de democraţie şi pe care vrem să le împărtăşim, şi nu de folosirea acestora împotriva cuiva sau pentru a domina pe cineva’, a mai spus Gauck cu acelaşi prilej.

Joachim Gauck este preşedinte al Germaniei din martie 2012.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru bucureşteni – Încep lucrări importante în centrul Capitalei. Ce zone sunt afectate, ce restricţii de circulaţie intră în vigoare şi care sunt rutele ocolitoare
Anunţ pentru bucureşteni – Încep lucrări importante în centrul Capitalei. Ce zone sunt afectate, ce restricţii ...
Lucrările de refacere din temelii a Planşeului Unirii încep marţi, iar circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, va fi restricţionată....
Michelin va închide o fabrică din Mexic din cauza schimbărilor de pe piața anvelopelor
Michelin va închide o fabrică din Mexic din cauza schimbărilor de pe piața anvelopelor
Producătorul de anvelope Michelin, cu ample activități și în România, va închide o fabrică din statul Queretaro, ...
Declaraţie controversată din Slovacia – Premierul Fico spune că statele cu tendinţe autoritariste pot fi mai eficiente decât democraţiile din punct de vedere economic
Declaraţie controversată din Slovacia – Premierul Fico spune că statele cu tendinţe autoritariste pot fi mai eficiente ...
Prim-ministrul slovac Robert Fico a sugerat luni, în timpul unei vizite în Uzbekistan, că statele autoritare ar putea ...
Podul Giurgiu-Ruse va fi închis pentru reparații între 12 și 13 iunie, pe partea bulgară a podului
Podul Giurgiu-Ruse va fi închis pentru reparații între 12 și 13 iunie, pe partea bulgară a podului
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi oprită total pentru opt ore în perioada 12-13 iunie în vederea executării ...