Joachim Gauck: Germania trebuie să joace un rol sporit la nivel european şi global

Economica.net
20 02. 2014
joachim_gauck_2012_75278300

Germania, care poartă încă povara trecutului său nazist la şapte decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, rămâne reticentă în ce priveşte trimiterea de trupe în teatre de operaţii, chiar şi în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii. În 2011, Germania nu a susţinut rezoluţia ONU privind intervenţia militară în Libia şi nici nu a participat în cadrul misiunii, atrăgându-şi critici la nivel internaţional.

Într-o altă declaraţie, luna aceasta, în cadrul conferinţei de securitate de la Munchen, preşedintele Joachim Gauck a îndemnat ca Germania să nu mai stea pe margine şi să acţioneze mai repede, decisiv şi substanţial în crizele externe, notează Reuters.

‘Vreau să văd Germania jucând un rol mai activ la nivel european şi în context global’ a precizat Joachim Gauck, adăugând că ‘este viziunea mea că trebuie să ne asumăm mai multă responsabilitate, fără a fi vorba de a încerca să ne impunem perspectivele’.

‘Este mai degrabă vorba despre experienţele bune pe care le avem în materie de democraţie şi pe care vrem să le împărtăşim, şi nu de folosirea acestora împotriva cuiva sau pentru a domina pe cineva’, a mai spus Gauck cu acelaşi prilej.

Joachim Gauck este preşedinte al Germaniei din martie 2012.