Joburi/HR

Ştiri şi analize despre salarii, pensii, taxe pe muncă, beneficii sociale, angajări. Legislaţia muncii şi tendinţele din HR explicate pe înţelesul tuturor.

Noul plan de gestionare a bolnavilor depistaţi cu infecţia Covid-19 a fost oficializat; traseul oamenilor infectaţi cu Sars-CoV-2, tratament şi criterii funcţie de care vor fi declaraţi vindecaţi

La 3 ianuarie a intrat în vigoare noul plan prin care Ministerul Sănătăţii (MS) vrea să ţină sub control îmbolnăvirile cu Sars-CoV-2, reglementat prin Ordinul MS nr. 3009 din 2021. Documentul prezintă detaliat traseul pacientului suspect sau confirmat cu boala Covid-19, recomandări foarte nuanţate, adresate medicilor curanţi, dar şi răspunsuri la situaţii atipice ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Ordinul MS 3009 include şi un ghid pentru medicii de familie care monitorizează pacienţii depistaţi cu boala Covid-19.

Noul plan de gestionare a bolnavilor depistaţi cu infecţia Covid-19 a fost oficializat; traseul oamenilor infectaţi cu Sars-CoV-2, tratament şi criterii funcţie de care vor fi declaraţi vindecaţi
Mihăiță Ursu este noul director general al TAROM. El a mai condus compania în perioada iunie 2020 - iunie 2021

Mihăiță Ursu este noul director general al TAROM. El a mai condus compania în perioada iunie 2020 – iunie 2021

Indicatorii-cheie folosiţi în sistemul public de pensii în 2022: valoarea punctului de pensie, cotele CAS, indicele de corecţie, cine datorează CASS şi cum se determină

Indicatorii-cheie folosiţi în sistemul public de pensii în 2022: valoarea punctului de pensie, cotele CAS, indicele de corecţie, cine datorează CASS şi cum se determină

Lămuriri pentru oamenii cu pensii mici, care primesc ajutorul de la guvern în ianuarie: aceşti bani nu se iau în calcul la stabilirea plafonului veniturilor celor care beneficiază de compensare cu 90% a unor medicamente

Îţi doresti să fii propriul tău şef? Iată cele mai interesante domenii de activitate ce îţi vor schimba viaţa!

Îţi doresti să fii propriul tău şef? Iată cele mai interesante domenii de activitate ce îţi vor schimba viaţa!

Dosarul electronic de sănătate a devenit funcţional cu opţiunea să vă fie şterse datele medicale din dosar. Paşii de urmat dacă vreţi să renunţaţi la folosirea dosarului

Dosarul electronic de sănătate a devenit funcţional cu opţiunea să vă fie şterse datele medicale din dosar. Paşii de urmat dacă vreţi să renunţaţi la folosirea dosarului

Irlandeza devine limbă de lucru în Uniunea Europeană

Irlandeza devine limbă de lucru în Uniunea Europeană

Noi condiţii de acces pe piaţa muncii din Regatul Unit la începutul anului 2022

Noi condiţii de acces pe piaţa muncii din Regatul Unit la începutul anului 2022

Riscul de spitalizare pentru oamenii infectaţi cu Omicron este de circa trei ori mai mic decât în cazul variantei Delta, potrivit unei analize britanice

Riscul de spitalizare pentru oamenii infectaţi cu Omicron este de circa trei ori mai mic decât în cazul variantei Delta, potrivit unei analize britanice

Protocolul de tratament pentru Covid-19 a fost actualizat. Antiviralele molnupiravir şi paxlovid - introduse în schema de tratament Update

Protocolul de tratament pentru Covid-19 a fost actualizat. Antiviralele molnupiravir şi paxlovid – introduse în schema de tratament Update

Ambasada Coreei de Sud la Bucureşti angajează asistent executiv şi editor pe salarii care încep de la circa 3.000 de lei net lunar

Ambasada Coreei de Sud la Bucureşti angajează asistent executiv şi editor pe salarii care încep de la circa 3.000 de lei net lunar

ANOFM: 22.296 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național

ANOFM: 22.296 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național

Peste 211.000 de persoane s-au angajat în primele 11 luni din 2021 prin intermediul ANOFM

Peste 211.000 de persoane s-au angajat în primele 11 luni din 2021 prin intermediul ANOFM

Medicii de familie vor primi 50 de lei pentru fiecare persoană testată de COVID-19

Medicii de familie vor primi 50 de lei pentru fiecare persoană testată de COVID-19

Muncitorii români și bulgari, exploatați sălbatic la abatorul Tönnies din Germania - film documentar

Muncitorii români și bulgari, exploatați sălbatic la abatorul Tönnies din Germania – film documentar

Rata şomajului la nivel naţional a scăzut uşor la sfârşitul lunii noiembrie

Rata şomajului la nivel naţional a scăzut uşor la sfârşitul lunii noiembrie

Oferta de muncă plătită cu venituri de la 3.500 la 5.000 de lei net lunar

Oferta de muncă plătită cu venituri de la 3.500 la 5.000 de lei net lunar

ANOFM va organiza în ianuarie 59 de programe de formare profesională. 23.482 de locuri de muncă vacante, înregistrate în evidențele Agenției

ANOFM va organiza în ianuarie 59 de programe de formare profesională. 23.482 de locuri de muncă vacante, înregistrate în evidențele Agenției

Sindalimenta cere modificarea Legii pensiilor și a Codului Muncii pentru ca orele suplimentare fiscalizate să fie calculate la vechimea în muncă

Sindalimenta cere modificarea Legii pensiilor și a Codului Muncii pentru ca orele suplimentare fiscalizate să fie calculate la vechimea în muncă

Gergely Benda este noul director general al Antenna Entertainment. El va coordona posturile TV ale TV Antenna Group din 12 țări din Europa de Est

Gergely Benda este noul director general al Antenna Entertainment. El va coordona posturile TV ale TV Antenna Group din 12 țări din Europa de Est

Oferta firmelor la angajare în fabrici: salarii între circa 1.500 de lei şi 2.300 lei

Oferta firmelor la angajare în fabrici: salarii între circa 1.500 de lei şi 2.300 lei „în mână”, tichete de masă şi al 13-lea salariu

Şapte din zece angajaţi români au calificat 2021 drept

Şapte din zece angajaţi români au calificat 2021 drept „mai greu decât primul an pandemic” – sondaj

Un angajat din trei ia în calcul să-şi schimbe jobul în 2022 - sondaj

Un angajat din trei ia în calcul să-şi schimbe jobul în 2022 – sondaj

Toate voucherele şi tichetele vor fi emise exclusiv pe suport electronic din 2022 - proiect

Toate voucherele şi tichetele vor fi emise exclusiv pe suport electronic din 2022 – proiect

Formularul digital, obligatoriu din 20 decembrie pentru oamenii care intră în România - oficializat prin OUG 129; amenzi între 2.000 şi 3.000 de lei pentru cei care încalcă legislaţia

Formularul digital, obligatoriu din 20 decembrie pentru oamenii care intră în România – oficializat prin OUG 129; amenzi între 2.000 şi 3.000 de lei pentru cei care încalcă legislaţia

Majorarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari, oficializate prin OUG 125

Majorarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari, oficializate prin OUG 125

Salariile şi sporurile din sectorul bugetar nu vor creşte anul viitor - proiect

Salariile şi sporurile din sectorul bugetar nu vor creşte anul viitor – proiect

Universitatea Titu Maiorescu obţine venituri record şi cea mai mare marjă de profit din piaţa universităţilor private în primul an al crizei Covid-19 - analiză exclusivă

Universitatea Titu Maiorescu obţine venituri record şi cea mai mare marjă de profit din piaţa universităţilor private în primul an al crizei Covid-19 – analiză exclusivă

Formularul digital, obligatoriu din 20 decembrie pentru oamenii care intră în România - Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată de executiv

Formularul digital, obligatoriu din 20 decembrie pentru oamenii care intră în România – Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată de executiv

Joburile de inginer, şofer, contabil, economist şi cele remote, cele mai dorite în acest an - platformă

Joburile de inginer, şofer, contabil, economist şi cele remote, cele mai dorite în acest an – platformă

Toţi oamenii care vin în România vor completa obligatoriu un formular digital ca să ajute guvernul să identifice rapid contacţii unei persoane care are Covid-19 - proiect de OUG Update

Toţi oamenii care vin în România vor completa obligatoriu un formular digital ca să ajute guvernul să identifice rapid contacţii unei persoane care are Covid-19 – proiect de OUG Update