Jocurile Olimpice stimulează creșterea economiei Franței

Jocurile Olimpice de la Paris vor stimula creşterea economiei Franţei în trimestrul trei din 2024, conform unui studiu lunar realizat de Banca Centrală a ţării, transmite Bloomberg.
AGERPRES - Dum, 11 aug. 2024, 10:57
Jocurile Olimpice stimulează creșterea economiei Franței

A doua economie a zonei euro ar urma să înregistreze în perioada iulie-septembrie 2024 o creştere între 0,35% şi 0,45%, faţă de o expansiune de 0,3% în precedentele două trimestre, datorită veniturilor obţinute din vânzarea biletelor la Jocurile Olimpice de la Paris şi a drepturilor TV. Încă este evaluat impactul deplin asupra economiei, a precizat Banca Centrală a Franţei.

Sondajul, desfăşurat în perioada 22 iulie – 5 august, în rândul a 8.500 companii, arată că incertitudinile mediului de afaceri din Franţa s-au atenuat după recentele alegeri. Totuşi, incertitudinile rămân ridicate în industrie şi în servicii.

„Este prea curând să vedem cum vor afecta aceste incertitudini angajările şi deciziile de investiţii”, le-a spus jurnaliştilor economistul şef al Băncii Franţei, Olivier Garnier.

Vineri, autorităţile de la Paris au anunţat că rata şomajului în Franţa a scăzut la 7,3% în trimestrul doi din 2024. Economiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 7,5%. Ocuparea deplină a forţei de muncă este unul din obiectivele cheie al preşedintelui Emmanuel Macron în cel de-al doilea mandat al său, care se va încheia în 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român au fost deja îndeplinite, iar anul viitor investițiile vor fi mai mult......
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 ...
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un ...