Joe Biden a acceptat ca SUA să livreze Ucrainei muniție cu fragmentație

Preşedintele american Joe Biden a aprobat furnizarea către Ucraina a controversatelor muniţii cu fragmentaţie şi va face vineri un anunţ oficial în acest sens, potrivit presei americane citate de agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 iul. 2023, 16:31
Joe Biden a acceptat ca SUA să livreze Ucrainei muniție cu fragmentație

Decizia, care ocoleşte interdicţia legală pentru fabricarea, folosirea şi furnizarea acestui tip de muniţii, survine după ce organizaţii precum Human Rights Watch (HRW) au cerut Washingtonului să nu dea curs cererii Kievului de a-i oferi muniţii de acest fel.

Cotidianul The Washington Post subliniază că decizia lui Biden survine în timp ce armata ucraineană se confruntă cu o diminuare a resurselor de obuze de artilerie convenţionale care îi sunt furnizate de aliaţii săi occidentali, ce sunt tot mai preocupaţi de lentoarea contraofensivei ucrainene pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia.

Potrivit HRW, atât trupele ruse cât şi cele ucrainene au folosit muniţii cu fragmentaţie în războiul din Ucraina.

Utile în special în atacurile asupra trupelor aflate în tranşee, bombele cu fragmentaţie explodează în aer deasupra unei ţinte, eliberând zeci de submuniţii pe o arie extinsă, iar unele dintre ele nu explodează şi devin pe termen lung o ameninţare pentru populaţia civilă, la fel ca minele.

Întrebat despre acest subiect la o conferinţă de presă premergătoare summitului NATO care va avea loc săptămâna viitoare, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a răspuns că „le revine aliaţilor în mod individual să ia decizii asupra furnizării de arme şi echipamente militare Ucrainei, le revine guvernelor să decidă, nu NATO ca alianţă”. „Rusia foloseşte bombele cu fragmentaţie în războiul său brutal de agresiune pentru a invada o altă ţară, în timp ce Ucraina le foloseşte pentru a se apăra”, a motivat Stoltenberg.

Cât despre cererile Ucrainei de a fi primită în NATO, el a spus că, la summitul de la Vilnius, aliaţii vor „reafirma” că Ucraina va deveni într-o zi membră a NATO. „Continuăm consultările şi elaborarea formulei exacte care va fi făcută publică atunci când ne vom fi pus de acord”, a indicat Stoltenberg.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aşteptat la summitul NATO din 11-12 iulie, cere angajamente clare asupra unei perspective de aderare de îndată ce războiul cu Rusia se va încheia. Dar statele membre încă mai caută o linie comună asupra garanţiilor de securitate pe care sunt dispuse să le ofere Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de......
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
Producătorul chinez de baterii CATL a anunțat joi că intenționează să se listeze în Hong Kong, a arătat un dosar ...
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...