Joe Biden a semnat legea pentru acordarea unui ajutor militar Ucrainei în valoare de 40 de miliarde de dolari
Biden a semnat acest text în timpul vizitei sale oficiale în Coreea de Sud. Legea include 6 miliarde de dolari pentru a permite Ucrainei să se echipeze cu vehicule blindate şi să îşi întărească apărarea antiaeriană.
Președintele american, care se află la Seul pentru primul său summit cu noul preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol, a semnat de asemenea un proiect de lege vizând îmbunătăţirea accesului la lapte praf pentru bebeluşi, a mai precizat Casa Albă.
La acest summit, cei doi lideri au anunțat că Statele Unite şi Coreea d.e Sud vor să-şi întărească cooperarea militară pentru a contracara „ameninţarea” tot mai mare din partea Coreei de Nord.
Cu toate acestea, Joe Biden și Yoon Suk-yeol, care s-au întâlnit cu ocazia primei deplasări a lui Biden în Asia ca preşedinte, s-au oferit să ajute Coreea de Nord pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, în timp ce Phenianul şi-a accelerat programul militar şi pare să pregătească un test nuclear.
„Având în vedere evoluţia ameninţării reprezentate de Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC, denumirea oficială a Coreei de Nord), cei doi lideri convin să înceapă discuţii în vederea lărgirii sferei şi amplorii exerciţiilor şi antrenamentelor militare comune în şi în jurul Peninsulei Coreea”, potrivit unui comunicat comun emise după summit.
Această declaraţie intervine în timp ce serviciile de informaţii sud-coreene au avertizat că Coreea de Nord a finalizat pregătirile pentru un test nuclear, care ar fi al şaptelea din istoria sa şi primul în cinci ani.
Washingtonul nu a exclus o „provocare” a Phenianului în timpul sau imediat după turneul lui Biden în Asia.
Coreea de Nord, a cărei populaţie nu este vaccinată împotriva COVID-19, se confruntă în prezent cu un focar epidemic, cu aproape 2,6 milioane de cazuri şi 66 de morţi, potrivit ultimelor cifre oficiale publicate sâmbătă.
Yoon şi Biden şi-au exprimat „îngrijorarea cu privire la recenta epidemie de COVID-19” în Coreea de Nord şi „sunt pregătiţi să lucreze cu comunitatea internaţională pentru a oferi asistenţă”, au declarat ei în comunicatul comun.
Biden a spus că Washingtonul a propus vaccinuri Phenianului, dar „nu a primit niciun răspuns”.
Coreea de Nord şi-a intensificat testele de arme de la începutul anului. Discuţiile pentru dezarmare sunt blocate de la un summit eşuat în 2019 între Kim Jong Un şi preşedintele american de atunci Donald Trump.
Sâmbătă, Biden a declarat că va nu va accepta o posibilă întâlnire cu liderul nord-coreean decât dacă acesta este „sincer”.
În timp ce tensiunile cu Coreea de Nord au fost în fruntea discuţiilor, principalul obiectiv al lui Biden la summitul de sâmbătă a fost să stabilească „o relaţie personală puternică” cu Yoon, care a ajuns la putere la 10 mai, a declarat un responsabil american înainte de întâlnire.
La fel ca Japonia, Coreea de Sud este văzută ca un jucător cheie în strategia SUA de a limita influenţa Chinei şi a menţine ceea ce Washingtonul numeşte „Indo-Pacificul liber şi deschis”.
Biden se va duce duminică în Japonia, unde se va întâlni cu împăratul, prim-ministrul Fumio Kishida şi va participa la summitul Quad, un format diplomatic ce reuneşte Statele Unite, Japonia, India şi Australia.