Joe Biden îl menține pe Jerome Powell în fruntea Federal Reserve
Lael Brainard, membru în Consiliul de Administraţie al Federal Reserve şi celălalt candidat serios la postul de preşedinte, a fost nominalizat pentru postul de vicepreşedinte, a precizat Casa Albă.
„Chiar dacă mai sunt multe de făcut, în ultimele zece luni am făcut progrese remarcabile în readucerea americanilor la muncă şi repornirea economiei noastre. Acest succes este o dovadă a agendei economice pe care am urmat-o şi a acţiunile decisive adoptate de Federal Reserve”, a declarat Joe Biden.
În vârstă de 68 de ani, Jerome Powell va avea nevoie să fie confirmat de Senatul SUA, care în prezent este controlat de Partidul Democrat, din care face parte şi preşedintele Joe Biden, dar care este puternic divizat. Decizia lui Biden de a continua cu Jerome Powell, un republican moderat numit în poziţia de şef al Fed de Donald Trump, este o continuare a unei politici bipartizane cu privire la ocuparea poziţiei de preşedinte al Fed iar mai mulţi senatori republicani şi-au exprimat deja sprijinul pentru Jerome Powell, în pofida relaţiei agitate a acestuia din urmă cu Donald Trump.
Jerome Powell este de profesie avocat şi între 1997 şi 2005 a fost partener la fondul american de investiţii Carlyle. Powell este şi unul dintre cei mai bogaţi preşedinţi ai Fed. Cu prilejul audierilor pentru confirmarea sa, în 2018, acesta a dezvăluit că deţine o avere cuprinsă între 18 şi 55 milioane de dolari.