Joe Biden, mesaj către aliații europeni: America s-a întors
„America s-a întors. Alianţa transatlantică a revenit”, a declarat Joe Biden în debutul discursului său la Conferinţa de securitate de la München.
Referindu-se la stadiul actual al democraţiei, Biden a spus că „în prea multe locuri, inclusiv în Europa şi Statele Unite, avansarea democraţiei este atacată”, constatând că lupta dintre democraţie şi autoritarism a ajuns într-un „moment crucial”.
„Trebuie să o apărăm. S-o consolidăm. S-o reînnoim. Trebuie să dovedim că modelul nostru nu este o relicvă a istoriei noastre, ci este cel mai bun mod unic de a realiza promisiunea viitorului nostru. Şi dacă lucrăm împreună cu partenerii noştri democraţi, cu forţă şi convingere, ştiu că vom face faţă oricărei provocări şi vom depăşi orice rival”, va spune Biden, conform extraselor publicate anterior de Casa Albă.
Preşedintele democrat, învestit în funcţie cu o lună în urmă, a profitat de prima sa apariţie pe scena mondială – în cadrul acestei „vizite virtuale” în Europa – într-o încercare de a restabili rolul SUA de jucător de echipă multilaterală după patru ani de „America First” promovată de Trump.
Conform extraselor publicate anterior, Biden şi-a propus să traseze o diferenţă clară faţă de politica externă mai tranzacţională practicată de Trump, care i-a iritat pe aliaţi, prin ruperea de acorduri globale şi ameninţând că va înceta asistenţa pentru apărare, cu excepţia cazului în care linia sa este urmată, potrivit Reuters.
„Parteneriatele noastre au rezistat şi au crescut de-a lungul anilor, deoarece au rădăcini în bogăţia valorilor noastre democratice comune. Nu sunt tranzacţionale. Nu sunt extractive. Ele sunt construite pe o viziune a viitorului în care fiecare voce contează”, menţionează Biden, conform extraselor publicate de Casa Albă.
Biden a venit cu cadouri – un angajament de 4 miliarde de dolari de sprijin pentru eforturile globale de vaccinare împotriva coronavirusului, revenirea SUA în acordul climatic de la Paris şi perspectiva unei marje de cheltuieli de aproape 2 trilioane de dolari care ar putea susţine atât economia SUA, cât şi economia globală.
Despre China
Preşedintele american Joe Biden a făcut apel vineri la combaterea „abuzurilor economice” ale Chinei, la acest capitol continuând practic linia predecesorului său Donald Trump, în primul mare discurs de politică externă, susţinut la Conferinţa de Securitate de la Munchen, desfăşurată în format online, relatează AFP.
Subliniind că „toată lumea trebuie să joace după aceleaşi reguli”, el a atras atenţia asupra „abuzurilor economice” şi „presiunii” guvernului chinez, care „subminează fundaţiile sistemului economic internaţional”.
El le-a mai spus liderilor participanţi la Conferinţa de Securitate de la Munchen că „suntem în mijlocul unei dezbateri fundamentale despre viitorul şi direcţia lumii noastre”, potrivit DPA.
„Trebuie să ne pregătim împreună pentru o competiţie strategică pe termen lung cu China. Felul în care SUA, Europa şi Asia vor lucra împreună pentru a garanta pacea, pentru a ne apăra valorile comune şi pentru dezvoltarea prosperităţii în Pacific va fi unul dintre cele mai importante eforturi ale noastre”, a declarat Biden.
Despre Rusia
Preşedintele american Joe Biden a acuzat vineri Rusia că „atacă democraţiile noastre” şi s-a declarat hotărât să „recâştige” încrederea Europei, avertizând totodată împotriva revenirii la „blocurile îngheţate din perioada Războiului Rece”, şi a promis un angajament clar al SUA faţă de apărarea comună în cadrul NATO, respectiv articolul 5 din tratatul Alianţei, relatează AFP şi Reuters.
„Kremlinul atacă democraţiile noastre. Putin caută să slăbească proiectul european şi alianţa noastră NATO. El vrea să saboteze unitatea transatlantică şi determinarea noastră, pentru că este mult mai uşor pentru Kremlin să intimideze şi să ameninţe state luate separat decât să negocieze cu o comunitate transatlantică puternică şi unită”, a spus Biden în primul său discurs major de politică externă la Conferinţa de securitate de la München.
Dar „nu este vorba de a monta Estul împoriva Vestului. Noi nu putem şi nu trebuie să revenim la blocurile îngheţate în Războiul Rece”, a adăugat el.
În acest context, Joe Biden a asigurat că angajamentul SUA faţă de NATO este ”de nezdruncinat” şi a promis că Washingtonul va respecta principiul acestei Alianţe conform căruia un atac împotriva unui singur membru este un atac împotriva tuturor, conform articolului 5 din tratatul NATO.
”Statele Unite sunt deplin angajate faţă de Alianţa noastră NATO şi salut investiţiile dumneavoastră în creştere în capabilităţi militare care permit apărarea noastră comună”, a completat noul preşedinte american.