Joel Best, Bell Helicopter: În România, condiţiile pentru succes există, altfel am fi în altă parte

„Există fabrici pentru aeronavele noastre comerciale, avem parteneriate în alte locuri, dar acelea nu sunt noi, existau deja. Chiar şi în Republica Cehă. Nu construiesc aeronave acolo. Fac asamblarea finală a aeronavei ce vine din Canada şi o customizează, o vopsesc, dar este vorba de aeronave comerciale. Deci, în ceea ce priveşte platforma de aeronave militare, mai ales pentru aeronavele Marinei AH-1Z şi UH – 1Y, România va fi singurul loc, în afară de Amarillo Texas, unde să se facă acest lucru”, a afirmat Best.

El a apreciat că, în prezent, „condiţiile pentru succes există” în România.

„Altfel, am fi în altă parte. Am găsit lideri militari harnici, un mediu politic foarte deschis la dialog unde, în ciuda tuturor schimbărilor, controverselor, există un număr de (…) tehnocraţi din sistem, care nu pleacă”, a adăugat acesta.

 Recent, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii a spus, într-un interviu pentru Politico, că sunt discuţii avansate între guvernul României şi Bell Helicopter în ceea ce priveşte achiziţia de elicoptere. Puteţi să îmi spuneţi cât de avansate sunt discuţiile?

Joel Best: Sigur. Cred că este important să scot în evidenţă întregul proces. În această discuţie, Bell Helicopter este providerul principal iar clientul este Marina americană iar Marina americană, guvernul Statelor Unite ale Americii, va fi apoi partenerul guvernului român. Deci forţele armate şi guvernul Statelor Unite ale Americii sunt partenerul nostru iar guvernul Statelor Unite ale Americii este partenerul României. Este important de înţeles că, în ceea ce priveşte procesul de vânzări militare către străinătate am încheiat o scrisoare de cerere formală (Letter of Request – LoR) ce priveşte preţul şi disponibilitatea – anume care ar fi preţul şi când pot obţine ce îmi doresc. În general, cifrele sunt la prima mână, nu sunt definitive. Următorul pas, următoarea procedură este legată de momentul în care Ministerul Apărării şi oamenii implicaţi în procesul de achiziţie vor trece de la scrisoarea de intenţie la scrisoarea de ofertă şi accept (Letter of Offer and Acceptance -LoA). Prin acest proces, ce se întâmplă – dacă vă gândiţi la o pâlnie, care se îngustează treptat, acea pâlnie se îngustează, preţul devine mai exact şi ne dăm seama de ce este nevoie.

Guvernul SUA conduce aceste discuţii cu Bell ca partener industrial iar în cazul României, care este interesată atât de (elicopterele- n.r.) de atac cât şi de cele multirol, marele avantaj pe care îl avem este că aceste aeronave împart 85% din funcţii. Din acest motiv, acoperi 100% din sarcinile din misiunea de pe câmpul de luptă şi ai şi capabilităţile pentru o operaţiune civilă – stingeri de incendii, transport VIP. De asemenea, este şi avantajul unui elicopter de atac precum AH -1Z care este creat să distrugă formaţiuni mari ostile. Deci, dacă vă uitaţi la AH-1Z şi UH – 1Y ca fiind o echipă de aeronave de top, nivelul funcţiilor este unic. Despre asta discutăm, de asta România este atât de interesată, pentru că are toate avantajele unei aeronave de atac dar şi a uneia multirol – cu eficienţă 100% în misiuni de conflict şi două aeronave care împart 85% din funcţii – piloţi, echipa de mentenanţă, tot personalul auxiliar este mult mai eficient decât să vină de la doi provideri diferiţi.

 În martie, anul acesta, reprezentanţi ai Ministerului Apărării din România au vizitat sediul Bell Helicopter iar la acel moment, Ministerul Apărării a comunicat că discuţiile au vizat 45 de elicoptere…

Joel Best: Corect.

Iar 24 dintre ele erau elicoptere de atac. Şi s-a discutat despre producerea acestor elicoptere în România. Aceste detalii sunt în continuare valabile?

Joel Best: Este adevărat. Este un termen foarte interesant… avem în plan să realizăm cu industria militară română (…) un concept ce se numeşte cradle-to-grave (pe toată durata vieţii – n.r.) anume, de când aeronavele se nasc, sunt în leagăn, să spunem aşa, până când România decide că sunt gata să fie retrase din uz. Căutăm să creăm atât asamblarea fină cât şi procesul de check-out, anume crearea în ţară şi realizarea echipelor ce se ocupă cu asta. Deci aceste aeronave vor fi asamblate de români, în Braşov.

 În Ghimbav.

Joel Best: Absolut. Deci atât de în detaliu este gândit totul, în ceea ce priveşte nivelul transferului de tehnologie, dar este doar începutul. Pentru că, pe măsură ce învaţă să asambleze aeronavele, să facă asamblarea finală, va trebui să facă şi preluarea acestor aeronave, să facă probele de zbor. Toate acestea presupun un volum imens de transfer de tehnologie. Apoi, pe parcurs ce capabilităţile cresc, mai multe capabilităţi vor fi îndreptate către ei, către fabrică – aşa cum se trece de la grădiniţă la facultate, nu se începe cu sarcini grele, se porneşte încet. Acest plan pe care l-am făcut în ultimele 6-8 luni, un plan legat de tranziţie, cuprinde informaţii despre unde sunt capabilităţile, care sunt punctele forte, cum să folosim acele puncte forte, pentru a susţine aspectele unde mai este de lucru pentru facilităţi, lucruri de genul acesta.

Iar oamenii de la IAR Braşov au fost grozavi, liderii din guvern care ne susţin în acest proces au fost foarte deschişi şi au dat dovadă de transparenţă cu noi, au făcut o treabă bună în a se asigura că românii au şansa de a beneficia de această tehnologie. În plus, pe lângă echipa ce se ocupă de asamblare, la Braşov, previzionăm 30-40-50 de ani de mentenanţă, reparaţii… Vorbim de tehnologie nouă ce intră (în România – n.r.). Deci prin parteneriatul cu Marina, odată ce Marina decide alocarea de noi capabilităţi pentru o aeronavă, acele capabilităţi pot fi împărtăşite cu partenerii NATO. Astfel, România este ţinută pe o traiectorie a unei evoluţii previzibile. Există alte oportunităţi ce reies de aici – tehnologii viitoare pe care dorim să le abordăm colectiv, cu România ca partener al SUA în cadrul NATO. Repet, crearea unei echipe pentru asamblarea finală – şi îndrăznesc să spun cuvântul producţie în Braşov – este elementul central al acestui început şi apoi sustenablitatea şi suportul pe termen lung – aici aveţi ani, şi ani 30-40-50 de ani de oportunităţi pentru oamenii care sunt acolo.

În martie, autorităţile române vorbeau despre o perioadă estimativă de cinci ani până când primul elicopter Bell va fi produs, asamblat în România. E un termen realist?

Joel Best: Este un termen realist. Depinde de când vor semna fizic. Când guvernul României semnează un LoA, nu când îl depune, ci după ce facem toate demersurile. Durează între patru şi şase luni de la perioada depunerii. Sunt multe lucruri de pus la punct. Vor veni aici membri ai armatei americane, oficiali guvernamentali de aici care vor merge în Statele Unite ale Americii. Este multă muncă pentru a ne asigura că sunt respectate toate cerinţele şi că nu cheltuim bani pe lucruri de care poate nu avem nevoie. Şi când toate acestea sunt gata şi spun „Semnăm LoA”, de atunci, perioada de producţie standard pentru o aeronavă este de trei ani. Ne aşteptăm să realizăm primele patru aeronave cu oameni de la IAR Braşov care vor veni să înveţe acolo, pe linia de producţie. Apoi, de acolo, planul nostru este să aducem aeronavele de la numărul cinci în sus aici. O să ajutăm cu echipa noastră din Texas, apoi vor aduce piesele, pentru asamblarea finală şi check-out, aici. Dacă ne întoarcem la analogia mea, va fi o evoluţie de tipul târâre – mers – alergare. Oamenii (care au fost instruiţi în Texas – n.r.) nu o să se întoarcă singuri. O să le trimitem oameni care să îi ajute la probleme ce ar putea interveni. Avem un plan bine pus la punct şi cred că munca noastră la un studiu privind această tranziţie valorează toţi banii investiţi în demers iar acei bani erau, iniţial, destinaţi spre o altă ţară care a acţionat prea încet, care a tot amânat procesul şi programul şi acum ne-am mutat.

 Puteţi spune numele ţării?

Joel Best: Probabil nu este o idee bună să spun asta în interviu.

Dar bănuiesc că este o ţară din regiune.

Joel Best: Da.

 Şi a avut de-a face cu contextul politic din ţara aceea?

Joel Best: Este vorba de birocraţie, de modul în care se interacţionează cu nu doar alte guverne, ci cum interacţionează cu industria. Deci ce aş spune despre România este că am avut consilieri de afaceri aici, am avut oportunităţi grozave, lucrăm cu guvernul Statelor Unite Ale Americii, cu echipa ambasadei şi autonom, în discuţii cu lideri-cheie din armată şi din zona politicului, de asemenea – oameni care pun întrebări foarte tranşante şi care vor să se asigure că o să primească ce este mai bun pentru preţul pe care îl plătesc din banii contribuabililor. Vor să se asigure, în primul rând, că au capabilităţi ale armatei ce le vor permite să fie cât se poate de operativi şi eficienţi atunci când este vorba de apărarea naţiunii. De aceea, repet, iau în considerarea oferta AH-1Z şi UH – 1Y: pentru că vorbim de tehnologie de secol XXI cu capabilităţi unice, funcţiile de care am vorbit. Toate aceste aspecte duc la un grad de risipă mai mic – mai puţini oameni trebuie să facă training. Odată ce le-au fost transmise informaţiile este ca şi cum dumneavoastră aţi avea o maşină asemănătoare cu maşina unui prieten – ştiţi să intraţi în maşină unde sunt toate butoanele, cum funcţionează.

 Pentru că menţionaţi provocările din regiune, ce a făcut Bell Helicopter să perceapă România ca pe o ţară care nu va avea aceleaşi probleme, una cu un parcurs previzibil, din perspectiva investitorului?

Joel Best: Să vă spun aşa … am citit un articol azi care pune puţin sub semnul întrebării ce spuneţi. Dar noi nu am văzut niciuna din problemele menţionate acolo şi vorbesc din perspectiva contactelor pe care le-am avut în ultimii patru ani. Ne dăm seama că orice guvern are provocările sale. Tocmai v-am spus de o ţară unde lucram, despre faptul că eram foarte aproape să definitivăm un acord, au avut alegeri şi trebuie să o luăm de la capăt cu acest acord. Face parte din procesul democratic. Fiecare ţară are problemele sale. În România, am găsit o viziune comună şi toţi cu care am vorbit … Cred că am început să vin aici când premier era Ponta (Victor – n.r.). Eram aici când şi-a dat demisia.

Investiţia Bell este crucială pentru România, deoarece de când Guvernul a alocat 2% din PIB pentru Apărare, România a fost foarte activă în ceea ce priveşte achiziţiile – în special cele venite din Statele Unite, dar mereu în acest context s-a pus mereu problema întăririi industriei militare naţionale. Bell face un prim pas în sensul acesta. Ce a convins compania?

Joel Best: E o întrebare bună. În analiza pe care am făcut-o ţării, când ne uităm la tinerii inteligenţi, la oamenii care ştiu meserie, persoanele care lucrează în domeniul aeronautic în Braşov şi în alte locuri în România. Aveţi echilibrul perfect între oameni inteligenţi şi talentaţi care vin din instituţii şi universităţi foarte bune şi dorinţa, nu doar a armatei – pentru că vor să cumpere echipamentul potrivit care să apere România nu doar azi, ci şi în viitor şi tot ce reiese din acel nivel de tehnologie. Amintiţi-vă că în a doua jumătate a anilor ’90 eram dispuşi să producem aici modelul AH-1W dar a mai lipsit o semnătură. Deci Bell a fost interesat de România de câteva decenii. Şi nu avem de multe ori ocazia să venim, să ne prezentăm oferta până când nu va exista o nevoie pentru ea. Şi despre asta este vorba acum. Cele mai recente evoluţii geopolitice, pe care le cunoaşteţi, de la vecinii dumneavoastră au creat o ameninţare foarte realistă, foarte reală în regiune. Din nou, ştiind că trebuie să aveţi abilitatea de apărare şi descurajare pe teritoriul dumneavoastră, dar şi în spiritul articolului 5 al NATO, noi, cei de la Bell ne-am dori să ne vedem platformele de la Est la Vest, de la Nord la Sud pe teritoriul Europei, pentru că nimeni nu produce tehnologie mai bună decât AH-1Z şi UH – 1Y.

Securitatea şi distribuţia pe teritoriul Europei poate fi realizată de instituţii de top precum cea de la Braşov şi altele, din ţări interesate. Deci, indiferent de unde trebuie să mergi într-o zonă de război, în afara graniţelor aveţi aeronave create pentru dislocare de trupe militare, sunt create pentru expediţii, pentru Marina americană, operează eficient pe mare, pe ţărm şi în conflict terestru. Nimeni nu acţionează mai bine decât Marina. Ca să mă întorc la ce spuneam, când vă gândiţi la scenariul de conflict cu un elicopter de atac, AH-1Z este creat să anihileze formaţiunile inamice. Este scopul pentru care a fost creat. Nu a fost creat ca să transporte echipament medical, dar UH – 1Y îndeplineşte aceste obiective ca partener al său. Aşa că UH – 1Y şi AH – 1Z merg de obicei în misiune împreună, deoarece sunt complementare. Niciun elicopter multirol nu poate îndeplini toate obiectivele. Deci armata SUA, implicit Marina, folosesc un elicopter de atac şi unul multirol. De altfel, majoritatea forţelor armate din Europa folosesc această formulă – un elicopter de atac şi unul multirol. Pe hârtie sună bine „să folosim o singură aeronavă pentru a îndeplini toate obiectivele unei misiuni”, dar este imposibil. În orice fel ai folosi un elicopter multirol, el este creat pentru a îndeplini un număr de sarcini. Dacă te afli într-un context de conflict sau trebuie să evacuezi răniţi, nu vei putea face asta. Aşa că AH-1Z şi UH – 1Y sunt create să fie în misiune împreună.

În cazul unui conflict, dacă sunt răniţi, UH – 1Y poate evacua aceşti răniţi, poate transporta echipament medical, muniţie, hrană. Este o aeronavă creată pentru condiţii de conflict, nu este o aeronavă MEDEVAC- care poate îndeplini doar anumite funcţii. De aceea Marina este atât de eficientă. Sunt probabil cea mai bună echipă de forţe aeriene din toate armatele. E greu să spun asta, ca persoană care a activa în forţele terestre, dar e adevărat. Când operează, fac acest lucru autonom. Gândiţi-vă la România – este o ţară mare, cu ajutorul aeronavelor puteţi traversa uşor teritoriul. Puteţi ajuta o ţară NATO parteneră în acelaşi fel şi asta doar prin intermediul unui pachet mic – deoarece cele două modele împărtăşesc 85 % din funcţii. Dacă aţi cumpăra o aeronavă din Europa şi una din SUA, probabil nu ar avea funcţii compatibile şi vor avea o interoperabilitate limitată. Cu cele două aeronave ale noastre puteţi atinge toate obiectivele unei misiuni – pentru că au 85 % din funcţii comune. De aceea armata şi Guvernul român încearcă să susţină finanţarea – au o abordare inteligentă şi de perspectivă.

 Vorbeaţi de situaţia geopolitică, care cel mai probabil nu se va schimba. Vorbesc de Rusia şi de faptul că Rusia mereu vede implicarea militară americană – inclusiv investiţiile în industria militară – ca fiind o ameninţare. Cum vedeţi acest lucru?

Joel Best: Implicarea militară americană este o ameninţare?

Din punctul lor de vedere.

Joel Best: Este o ameninţare pentru ruşi. Ei bine, eu văd această situaţie ca fiind, mai degrabă, o capabilitate pentru România. Câţiva din liderii acestei ţări au declarat că ei ştiu că America este un partener de încredere. Fiul meu este de asemenea militar. Eu am petrecut 33 de ani în armată. Fiul meu este pilot de elicopter de a patra generaţie. Este o afacere de familie iar America merge oriunde i se cere să apere aliaţii săi, ca membru NATO. Cred că a fost foarte clar, la cel mai recent Summit NATO, că vom continua să susţinem naţiunile aliate care contribuie cu partea lor iar guvernul dumneavoastră este în vârful acestei liste. Achiziţionaţi (Patriot – n.r. ) PAC 3, HIMARS. România face tot ce trebuie pentru a avea grijă de cetăţenii săi şi să modernizeze armata dumneavoastră. Este impresionant. Sunt sigur că unii pot spune că sunt şi alte domenii în care pot fi cheltuiţi banii, dar trebuie să îşi amintească de faptul că nu poţi fi în siguranţă fără sisteme de securitate.

 Eu întrebam cum aţi aborda situaţia, în cazul în care Rusia ar avea despre eventuala investiţie a dumneavoastră în România, acelaşi discurs pe care îl are referitor de Aegis Ashore – scutul antirachetă, anume: „Este o ameninţare pentru noi”.

Joel Best: Adică e văzut ca o armă ofensivă. Ce construim noi este creat, evident, pentru a descuraja Rusia. Dacă poate fi folosit într-o manieră ofensivă? Dacă situaţia o cere. Dar, în mod clar, aceste sisteme militare sunt create pentru a proteja, apăra şi descuraja, în cazul României, naţiunile ostile. Ce înseamnă asta? E ca şi cum aţi avea un sistem de securitate al casei dumneavoastră. Dacă aveţi o alarmă, camere de supraveghere şi, în caz de nevoie, informaţiile merg direct la poliţie – va mai intra hoţul în casă? Nu! Va merge în altă parte. Practic, România transmite mesajul: „O să ne protejăm prin forţe proprii, o să fim bine apăraţi”. Iar sistemele militare sunt foarte înţelept alese şi din punctul de vedere al operativităţii financiare. Ele sunt la capacitatea necesară pentru apărarea colectivă a poporului român. Apreciez acest lucru şi din perspectiva unui om al cărui fiu ar putea fi în misiune. De fapt, nepotul meu a făcut parte din brigada multinaţională din Germania şi din Polonia. Acestea sunt lucrurile pe care le face America.

Cât de mult contează, pentru acordul financiar cu Bell, relaţia foarte strânsă SUA-România din punct de vedere militar? Vorbesc de faptul că oficiali ai Ministerului Apărării au vorbit de mai multe ori de faptul că îşi doresc o prezenţă militară americană permanentă.

Joel Best: O să vă răspund ca un american plătitor de taxe, nu ca angajat Bell. Cred că susţinerea aliaţilor noştri NATO, care vor să se susţină, aduce valoare adăugată. De asemenea, apreciez rolul de frunte al României în NATO, în special din perspectiva poziţiei geopolitice a ţării. Când vă uitaţi la graniţe, la ce se întâmplă în jur în Crimeea, Moldova, Georgia – acolo sunt multe activităţi care dau motiv pentru a avea un partener bun, un aliat NATO bine echipat. Este decizia americanilor unde îşi fac baze, dar vă pot spune că mi se pare importantă o mai mare prezenţă a Marinei americane în cazul Mării Negre. În trupele Marinei sunt adevăraţi profesionişti. Pot îndeplini misiuni la ţărm, pot lupta deasupra apei, sunt experţi în conflict armat terestru şi sunt pregătiţi pentru orice. Acest concept este o altă valoare a aeronavelor, care nu au nevoie de suport tehnic şi susţinere, hangare uriaşe. Pot opera în mici clustere, dispersate, care fac ca oponentului să îi fie dificil să lanseze o rachetă şi să le distrugă. Oriunde pui multe aeronave, în hangare uriaşe, luminate – acest loc devine o ţintă. Aceasta este o capabilitate – ca aeronava să fie greu de detectat şi distrus, să opereze în clustere – în eventualitatea unei asemenea catastrofe, în caz de război. Dar există o evoluţie a angajamentului, ştiu acest lucru. Au existat discuţii pe tema aceasta, este un lucru cunoscut public, nu am eu informaţii din interior – că America ia în considerare această oportunitate aici. Şi este plăcut să te simţi binevenit. Nu toate ţările sunt deschise la ideea acestei permanenţe.

Pentru că Bell are perspectiva de a deveni investitor străin, când a fost vorba de prezenţa investitorilor străini în România, mereu s-a pus problema infrastructurii române care, eufemistic vorbind, nu este perfectă. Cum afectează acest lucru percepţia dumneavoastră privind investiţia în România?

Joel Best: O parte din studiul de tranziţie abordează acest aspect. Dacă aţi trăit asta, ştiţi că drumul Bucureşti-Braşov nu este chiar cea mai uşoară călătorie. Dar am analizat acest lucru, va face parte din proces, sunt planuri de îmbunătăţire a infrastructurii iar pentru noi este de ajuns. Putem face ce avem de făcut în condiţiile actuale, în condiţiile infrastructurii în prezent. Orice aduce o îmbunătăţire, va face lucrurile mai uşoare.

Aveţi un plan pe termen lung în care se spune că dacă infrastructura nu se va îmbunătăţi, atunci …

Joel Best: Nu. Cum am spus, noi ştim că putem face asta acum. Dacă lucrurile nu se ameliorează, pentru noi nu va fi o problemă. Dacă ar putea fi mai bine? Sigur!

 Puteţi da cifre, în acest moment, legat de investiţia estimată de Bell în România – numărul de locuri de muncă din România?

Joel Best: Este foarte greu de răspuns şi trebuie să avem foarte mare grijă pentru că, deşi nivelul activităţii noastre de aici va creşte numărul locuri de muncă în România, asta nu înseamnă că va micşora numărul de locuri de muncă în Statele Unite ale Americii. Vom împărţi atribuţii cu românii, după cum am fost de acord, în acest studiu de tranziţie. Pot să vă spun că am investit o sumă considerabilă de bani din banii Bell, nu sunt bani guvernamentali, ci doar Bell, şi ne-am asumat riscul de a face acest studiu de tranziţie, pentru a ne asigura că înţelegem dacă – există oameni potriviţi care pot face ce avem nevoie, universităţile îi pregătesc pentru asta. După cum v-am spus în interviu, motivul pentru care suntem atât de încrezători că facem acest lucru este că am adus echipe de experţi, de trei sau patru ori, în perioade diferite. Am adus echipe mari. Vorbim aici de inginerie pentru construcţii şi design, securitatea livrărilor, inginerii care vor transmite informaţii despre modul de asamblare a aeronavelor, vopsitorie, tratament hidrofob, toate sub-elementele implicate, pentru a ne asigura că vor avea facilităţile şi infrastructura potrivite. Credem că au fost bani cheltuiţi cu folos.

Aşteptăm următorii paşi pentru a face chiar mai mult. Nivelul nostru de investiţii directe depinde de guvernul României, dacă va semna un LoA iar numărul de locuri de muncă va fi stabilit ulterior, la cifrele finale, dacă rămân la varianta 21 – 24 (tipuri de elicopter UH – 1Y, respectiv, AH-1Z) sau dacă vor să cumpere mai multe. Iar numărul de locuri de muncă şi restul de investiţii vor fi hotărâte în acel LoA.

Puteţi să îmi spuneţi câţi români capabili aţi găsit în timpul cercetării dumneavoastră?

Joel Best: Pot să spun atât – destui. Cooperarea noastră industrială şi echipa de parteneri, cooperarea industrială în offset – România nu practică, în mod tradiţional, cooperarea în offset, potrivit legii, dar cooperarea industrială este ceva major şi când am mers să vedem fabricile, să vedem regiunea, instituţii, am găsit un număr foarte mare de oameni capabili, care să poată să atingă obiectivele pe care ni le-am propus. Nu am un număr exact, la fel cum nu am un număr exact de locuri de muncă, dar va fi îmbunătăţită poziţia Braşovului şi a României în industria aeronautică şi cred că va fi o poziţie robustă.

Vorbeaţi de faptul că Bell intenţiona, în anii ’90, să fabrice elicoptere în România. Ce a învăţat Bell din acea experienţă? Aţi spus că totul a depins de o semnătură.

Joel Best: Cred că ne face realişti. Cred că pot spune că suntem realişti optimişti. Înţelegem că guvernul joacă un rol, cerinţele armatei joacă un rol. Acum, să vă spun asta: spre deosebire de alţii implicaţi în industrie aici, care ameninţă că pleacă dacă lucrurile nu se vor face cum îşi doresc ei, noi suntem aici pentru totdeauna. Chiar vrem să creăm acest proces în România. Este important. Nu am muncit atât de mult şi în atâta detaliu nicăieri. România va fi prima ţară şi probabil singura ţară în care facem asta, dacă ne bazăm pe estimările noastre de împărţire a sarcinilor.

În regiune?

Joel Best: Global. Există fabrici pentru aeronavele noastre comerciale, avem parteneriate în alte locuri, dar acelea nu sunt noi, existau deja. Chiar şi în Republica Cehă. Nu construiesc aeronave acolo. Fac asamblarea finală a aeronavei ce vine din Canada şi o customizează, o vopsesc, dar este vorba de aeronave comerciale. Deci în ceea ce priveşte platforma de aeronave militare, mai ales pentru aeronavele Marinei AH-1Z şi UH – 1Y, România va fi singurul loc, în afară de Amarillo Texas, unde să se facă acest lucru.

 Îmi puteţi spune ce s-a schimbat în România, comparativ cu perioada anilor ’90, în perspectiva de business?

Joel Best: Nu am fost aici anii ’90, deci nu vă pot da un răspuns bun, dar vă pot spune că azi, condiţiile pentru succes există, altfel, am fi în altă parte. Am găsit lideri militari harnici, un mediu politic foarte deschis la dialog unde, în ciuda tuturor schimbărilor, controverselor, există un număr de – cum se numesc? – tehnocraţi din sistem, care nu pleacă.

Care rămân in sistem.

Joel Best: Da. Deci această continuitate a existat şi au făcut o treabă bună în păstrarea acestor date şi, chiar dacă au venit noi lideri, i-au informat rapid pe aceştia. Nu am simţit o rezistenţă, presiuni inutile. Pentru noi a fost un mediu foarte primitor, fără ameninţări, total transparent. Ne place cu adevărat să fim aici şi să lucrăm în România.

Ambasadorul României în SUA a spus că, în septembrie anul acesta, ministrul român al Apărării se va întâlni cu secretarul american al Apărării, Jim Mattis. Din câte ştiţi, negocierile cu Bell vor fi pe agendă…

Joel Best: Sper, sper să fie pe agendă. Nu este ceva împărtăşit de minister cu noi, dar ne-ar plăcea să credem … Amintiţi-vă că secretarul Mattis a activat în Marină, deci ştie aceste aeronave. Ministrul Apărării dintr-o ţară din regiune a zburat cu un UH – 1Y în Statele Unite ale Americii. Secretarul Mattis este un om minunat şi sunt sigur că va vorbi despre tot ce crede că este necesar şi că ministrul Fifor şi cine va mai călători cu el – sper că vor mai fi şi alţii, pentru a fi o discuţie cu mai mulţi factori, stat, apărare. Cred că ministrul Fifor şi secretarul Mattis se vor înţelege foarte bine.

Care este aspectul esenţial care a făcut să vedeţi România ca partener viabil?

Joel Best: Pentru noi, a fost vorba de abilitatea de a interacţiona cu lideri, abilitatea de a şti care sunt cerinţele, să înţelegem mediul în care operăm. Punem întrebări şi primim răspunsuri. Nu găsim prea multă predictibilitate în ţările în care lucrăm, pentru că lucrăm la noi procese. Au schimbat structurile vechi cu cele noi dar nu au comunicat în legătură cu aceste structuri. Aici ştim care sunt cerinţele pentru noi şi ştim bazându-ne pe planul de cooperare şi pe faptul că atunci când se va lua o decizie – decizia fiind luată de armată şi de guvern, decizie despre cifre, despre cerinţe – noi vom şti cum să îndeplinim acele cerinţe. Este un lucru care ne face să ne simţim foarte confortabil. Şi mai sunt şi oamenii şi mediul de afaceri. Aveţi universităţi minunate şi studenţi străluciţi şi o bogăţie de talente în domeniul aeronautic, ce lucrează la Braşov, pe o perioadă de 30-40-50 de ani. Vorbesc de indivizi, nu doar de firme. Este un loc minunat.