Johannis: Premierul Ponta a promis că va reevalua situaţia în privinţa Romgaz

Premierul Victor Ponta va reevalua, până săptămâna viitoare, situaţia în privinţa Romgaz, declară prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, potrivit căruia primul-ministru poate "rezolva" problema "foarte simplu, spunându-şi punctul de vedere", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - joi, 11 apr. 2013, 12:56
Johannis: Premierul Ponta a promis că va reevalua situaţia în privinţa Romgaz

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre situaţia creată la Mediaş, referitoare la sediile celor două companii din industria de gaz.

“Eu nu sunt de acord cu înfiinţarea de centre secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, ale Romgaz şi Transgaz în Bucureşti. După părerea mea, cele două societăţi care sunt în Mediaş trebuie să rămână în Mediaş. Înfiinţarea de sedii secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, în Bucureşti reprezintă, în realitate, doar începutul mutării acestor două companii în Bucureşti, lucru pe care nu îl agreez. Această poziţie este împărtăşită de conducerea PNL. Pot să vă spun că nu suntem de acord cu înfiinţarea de sedii şi mutarea celor două companii la Bucureşti. Am discutat această chestiune în şedinţa de conducere USL, am prezentat argumentele şi am rămas în stand-by. Primul-ministru a promis că va reevalua situaţia până săptămâna viitoare”, a răspuns Johannis.

Întrebat cum poate rezolva premierul situaţia, Johannis a răspuns: „foarte simplu”.

“Spunându-şi punctul de vedere. De asta este premierul României. Un premier nu trebuie să scrie lucrări de control pentru toate chestiunile. E suficient să spună ce doreşte şi acel lucru se va întâmpla”, a afirmat Johannis.

Un ziarist i-a spus edilului că Transgaz mai are în Bucureşti trei sedii, însă Iohannis a răspuns că „în cazul Romgaz, miza este mai mare”.

„A fost vorba concret de Romgaz acum, dar este evident că lucrul se aplică proporţional şi Transgazului. Dacă la Transgaz au existat într-adevăr astfel de mişcări care au rămas destul de mici, în cazul Romgazului miza este mult mai mare. E clar că se doreşte mutarea sediului central în Bucureşti. Şi noi nu suntem de acord cu acest lucru”, a spus prim-vicepreşedintele liberal.

Marţi după-amiază, aproximativ 3.000 de persoane au protestat, în faţa Primăriei Mediaş, faţă de intenţia ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, de a deschide un sediu al societăţii Romgaz la Bucureşti, ceea ce sindicaliştii spuneau că va însemna mutarea societăţii în Capitală.

Ulterior, Ministerul Economiei a informat, într-un comunicat, că sediile companiilor Romgaz şi Transgaz vor rămâne la Mediaş, iar la Bucureşti vor funcţiona activităţile de strategie, relaţii instituţionale şi relaţii internaţionale, organizate în cadrul unor sedii secundare.

„Aceste măsuri nu vor implica disponibilizări sau restructurări de personal la cele două companii, conducerile societăţilor funcţionând la sediile sociale. Măsurile concrete (atribuţii, competenţe şi structuri de personal) vor fi stabilite de către organele de conducere competente (AGA şi CA)”, se arăta în comunicat.

Miercusi, sindicaliştii Romgaz au anunţat că renunţă la mitingurile programate în faţa Primăriei Mediaş, după ce au primit noi asigurări din partea prefectului de Sibiu, Ovidiu Sitterli, că sediul companiei nu se mută la Bucureşti şi nu vor exista disponibilizări.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...