John Brennan a fost confirmat de Senatul american la conducerea CIA

John Brennan a fost confirmat, joi, la conducerea CIA printr-un vot al Senatului american, la două luni după nominalizarea sa de către Barack Obama şi la o zi după o obstrucţie istorică a unui congresmen republican pe tema avioanelor fără pilot, relatează AFP.
Economica.net - vin, 08 mart. 2013, 06:53
John Brennan a fost confirmat de Senatul american la conducerea CIA

Senatorii au aprobat, cu 63 de voturi pentru şi 34 împotrivă, numirea lui John Brennan, în vârstă de 57 de ani, în prezent consilierul pe probleme antiteroriste al lui Barack Obama. Republicanul Rand Paul a împiedicat organizarea votului miercuri, printr-o intervenţie de aproape 13 ore, pentru a cere Casei Albe o clarificare privind folosirea avioanelor fără pilot în Statele Unite.

Confirmarea lui John Brennan vine să completeze echipa de securitate naţională a preşedintelui, după cea a lui John Kerry la Departamentul de Stat şi cea a lui Chuck Hagel la Pentagon.

„Cu 25 de ani de experienţă pe care John îi are la agenţie, bărbaţii şi femeile extraordinari din CIA vor fi conduşi de unul de-al lor”, s-a felicitat preşedintele Barack Obama într-un comunicat.

CIA nu mai are director de la plecarea bruscă a lui David Petraeus, care a demisionat în noiembrie din cauza unei relaţii adultere.

Din 2009, John Brennan a condus lupta antiterorism şi a orchestrat programul de drone. El a coordonat „lista persoanelor ce trebuie ucise”, care aparţin Al-Qaida în Pakistan, în Somalia sau Yemen.

Procesul de confirmare a lui Brennan a adus în prim plan dezbaterea privind avioanele fără pilot. Senatorii au criticat public administraţia pentru lipsa de transparenţă a programului.

Obstrucţia record a lui Rand Paul a avut ca obiectiv să obţină un angajament scris care să confirme că preşedintele nu are autoritatea de a ordona atacuri cu avioane fără pilot în Statele Unite împotriva vreunui cetăţean american care nu ar reprezenta o ameninţare imediată, de exemplu un membru al organizaţiei teroriste aflat „într-o cafenea”.

Potrivit lui, regulile programului secret de asasinate cu ţintă precisă în Pakistan, Somalia sau Yemen nu se pot aplica pe teritoriul american.

Secretarul Justiţiei, Eric Holder, i-a răspuns joi dimineaţa într-o scrisoare fără echivoc.

„Am aflat că acum aveţi o nouă întrebare”, scrie el. „Preşedintele are puterea să folosească un avion fără pilot pentru a ucide un american care nu este angajat într-o luptă pe teritoriul american? Răspunsul la această întrebare este nu”.

„A durat ceva vreme, dar am obţinut un răspuns explicit”, s-a felicitat Rand Paul cu puţin timp înaintea votului. „Întreaga bătălie a meritat osteneala”.

New America Foundation, din Washington, estimează la 350 numărul atacurilor cu avioane fără pilot desfăşurate din 2004 în Pakistan, majoritatea în timpul mandatului lui Barack Obama, care le-a intensificat. Bilanţul s-ar situa, potrivit acestui centru de reflecţie, între 1.963 şi 3.293 de morţi, dintre care 261 până la 305 civili.

Sub presiune, Casa Albă a acceptat în această săptămână să ofere acces unor senatori la memorandumul Departamentului Justiţiei care îl autorizează pe preşedinte să ordone atacuri împotriva cetăţenilor americani.

Te-ar mai putea interesa și
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
Asociația Construim România (ASCORO) a prezentat în ultima zi a anului previziuni privind finalizarea tunelurilor de autostradă aflate în lucru anul acesta. Astfel, primul tunel veritabil de......
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva ...
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...