John Carter, lider în box office-ul românesc de weekend, pentru a doua săptămână

Filmul SF "John Carter", de Andrew Stanton, s-a menţinut în fruntea box office-ului românesc, pentru al doilea weekend consecutiv, cu încasări de 374.527 de lei şi 16.252 de spectatori, informează Asociaţia Film România.
Economica.net - mie, 21 mart. 2012, 07:16
John Carter, lider în box office-ul românesc de weekend, pentru a doua săptămână

Inspirată din romanul „A Princess of Mars” al autorului Edgar Rice Burroughs – primul volum dintr-o serie de 11, care a fost publicat în anul 1912 -, fantezia SF „John Carter” îl are în centrul acţiunii pe eroul cu acelaşi nume, un veteran al Războiului Civil, care a luptat de partea Confederaţiei şi s-a ascuns din calea indienilor apaşi într-o peşteră, fără să ştie că este vorba despre o poartă a timpului şi că va fi teleportat pe planeta Barsoom (Marte).

Pe locul al doilea s-a clasat comedia de acţiune „21 Jump Street/ O adresă de pomină”, de Phil Lord şi Chris Miller, cu încasări de 251.572 de lei şi 14.111 spectatori, în weekendul premierei. Filmul spune povestea a doi prieteni poliţişti, Schmidt (Jonah Hill) şi Jenko (Channing Tatum), foşti rivali în liceu, care trebuie să intre în pielea unor adolescenţi într-o misiune sub acoperire.

Cea de-a treia poziţie în box office-ul românesc de weekend a fost ocupată de o altă premieră – „Oglindă, Oglinjoară/ Mirror Mirror” – cu încasări de 212.543 de lei şi 12.124 de spectatori. Tânăra actriţă Lily Collins, fiica cântăreţului Phil Collins, îi dă replica Juliei Roberts în filmul „Oglindă, oglinjoară”, cea mai recentă adaptare a basmului „Albă ca Zăpadă”, în regia lui Tarsem Singh. „Oglinda, oglinjoară” prezintă o viziune modernă, proaspătă şi plină de umor contemporan, asupra uneia dintre cele mai iubite poveşti din toate timpurile: «Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici».
Regina (Julia Roberts), mama vitregă a Albei ca Zăpada (Lily Collins), a uzurpat tronul şi a secat vistieria regatului. Acum, singura şansa de a-şi spori averea este să se mărite cu prinţul Alcott (Armie Hammer), bogatul moştenitor al regatului Valencia. Dar când acesta se îndrăgosteşte de frumoasa Albă ca Zăpada, pentru regina fără scrupule este ocazia perfectă să scape de moştenitoarea de drept a tronului. Filmul este distribuit în cinematografele româneşti de MediaPro Distribution.

Pe locul al patrulea s-a clasat „Cu lumea-n cap/ Wanderlust”, cu încasări de 100.077 de lei şi 4.983 de spectatori. Paul Rudd („Role Models”, „I Love You, Man”) şi Jennifer Aniston („Horrible Bosses”, „The Break-Up”) sunt protagoniştii comediei regizate de David Wain („Role Models”) – al cărei producător este Judd Apatow („Knocked Up”) -, despre un cuplu care părăseşte stresul metropolei pentru a se alătura unei comunităţi hippie, unde singura regulă este aceea de a fi tu însuţi.

Topul celor mai vizionate cinci filme în cinematografele româneşti este completat de thrillerul „Femeia în negru/ The Woman in Black”, cu încasări de 83.464 de lei şi 4.585 de spectatori, în weekend-ul premierei. Filmul, cu Daniel Radcliffe în rol principal, spune povestea tânărului avocat Arthur Kipps, care îşi lasă fiul la Londra pentru a pleca înr-un sat izolat să rezolve problemele juridice legate de moştenirea răposatei Alice Dabrow. Ajuns acolo, descoperă că o serie de accidente şi sinucideri inexplicabile i-au obligat pe locuitori să-şi închidă copiii în case, pentru a-i proteja împotriva unui inamic invizibil.

În total, în weekend, cinematografele româneşti au avut 75.438 de spectatori şi încasări de 1.482.355 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Durata unei călătorii cu trenul din Capitală spre sudul litoralului se încadrează până în patru ore, indiferent de operator, confom datelor oficiale din Mersul Trenurilor valabile până pe......
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Garda Naţională va fi desfăşurată în statul american California dacă protestele faţă de raidurile antiimigraţie ...
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, calificându-le drept „nefericite”, ...
Școală de afaceri pentru copii la Moara Corbeanca. Micii antreprenori au învățat să vândă propriile produse de ziua lor
Școală de afaceri pentru copii la Moara Corbeanca. Micii antreprenori au învățat să vândă propriile produse de ziua lor
Peste 50 de copii au participat, pe 1 iunie, de ziua lor, la un eveniment special în cadrul căruia au învățat elemente ...