John Kerry: Sancţiunile împotriva Rusiei trebuie menţinute atât timp cât este necesar

Economica.net
13 02. 2016
vbk_jk_1373641g_39475000

„Sunt încrezător în faptul că Europa şi SUA vor rămâne în continuare unite, pentru menţinerea sancţiunilor atât timp cât este necesar şi pentru creşterea asistenţei necesare Ucrainei”, a afirmat Kerry la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen.

„Alegerea pentru Rusia este simplă: aplicarea integrală a acordului de la Minsk (pentru reglementarea crizei ucrainene), sau să continue să facă faţă sancţiunilor penalizatoare economic”, a adăugat secretarul de stat.

Pe 24 ianuarie, ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron, a declarat la Moscova că Franţa are în vedere o ridicare în vara acestui an a sancţiunilor care vizează sectorul bancar, petrolul şi domeniul apărării ruse.

În replică la sancţiunile care i-au fost impuse, Rusia a instituit un embargo pe majoritatea produselor agroalimentare europene.

Sursa: AGERPRES