John Kerry vizează un acord final israeliano-palestinian în următoarele nouă luni

Negociatorii israelieni şi palestinieni, care au reluat dialogul la Washington, urmează să se întâlnească din nou, peste două săptămâni, în Orientul Mijlociu, cu obiectivul de a încheia un acord final în următoarele nouă luni, a declarat marţi secretarul de Stat american John Kerry, relatează AFP.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 04:57
John Kerry vizează un acord final israeliano-palestinian în următoarele nouă luni

Cele două tabere „se vor întâlni peste două săptămâni în Israel sau în teritoriile palestiniene (…) pentru a începe procesul negocierilor oficiale”, cu „obiectivul” de a ajunge la „un acord final în cursul următoarelor nouă luni”, a declarat Kerry pentru presă la sediul Departamentului de Stat.

Şeful diplomaţiei americane, artizanul acestei reluări a contactului direct între israelieni şi palestinieni, după trei ani de blocaj, a făcut aceste declaraţii în prezenţa ministrului israelian al Justiţiei Tzipi Livni şi negociatorului-şef palestinian Saeb Erakat.

„Părţile au fost de acord astăzi (marţi) ca toate problemele legate de statutul final, toate problemele fundamentale şi toate celelalte să se afle pe masa negocierilor”, a dat el asigurări.

„Cred cu putere că liderii, negociatorii şi cetăţenii depun eforturi să facă pace, dintr-un motiv foarte simplu, şi anume sunt obligaţi să facă acest lucru. O soluţie viabilă cu două state (israelian şi palestinian) este singura cale de soluţionare a acestui conflict. Nu rămâne prea mult timp pentru a ajunge la ea şi nu există o alternativă”, a subliniat secretarul american, care a efectuat şase vizite în decurs de patru luni în Orientul Mijlociu.

Erakat a salutat eforturile şefului diplomaţiei americane, afirmând că „nimeni altcineva decât palestinienii nu va beneficia mai mult de un succes” al negocierilor de pace cu Israelul, sub egida Washingtonului.

„Sunt încântat că toate problemele sunt pe masă (…) A venit vremea ca palestinienii să aibă propriul stat suveran”, a subliniat oficialul de rang înalt palestinian.

Livni s-a arătat mai degrabă optimistă.

„Cred că istoria nu este făcută de către cinici. Ea este făcută de realişti cărora nu le este teamă să viseze”, a declarat ministrul israelian.

Înaintea acestei conferinţe de presă comune, preşedintele american Barack Obama i-a primit la Casa Albă pe negociatorii celor două tabere.

După trei ani de blocaj, negocieri directe israeliano-plaestiniene au fost reluate în mod simbolic luni seara, la Washington, printr-o cină de iftar, întreruperea postului Ramadanului, oferită de către Kerry. Statele Unite au îndemnat cele două părţi să negocieze cu „bună-credinţă”, cu scopul de a ajunge la un „compromis rezonabil”.

Conţinutul primelor discuţii rămâne secret.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): În spaţiul public circulă o grămadă de idei eronate, cum ar fi că s-ar putea face ajustarea bugetară numai pe partea de cheltuieli
Valentin Lazea (BNR): În spaţiul public circulă o grămadă de idei eronate, cum ar fi că s-ar putea face ajustarea bugetară ...
În spaţiul public circulă o grămadă de idei eronate, una dintre acestea fiind aceea că ajustarea bugetară s-ar putea face numai pe partea de cheltuieli, susţine economistul-şef al Băncii......
Kaufland deschide al 25-lea magazin din București
Kaufland deschide al 25-lea magazin din București
Kaufland România anunță că deschide al 25-lea magazin din București, prin această investiție, compania ajunge la o ...
ANCOM: Furnizorii de servicii telefonice vor putea bloca apelurile din afara României, care afișează numere naționale false
ANCOM: Furnizorii de servicii telefonice vor putea bloca apelurile din afara României, care afișează numere naționale ...
Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care asigură legături de interconectare cu reţelele din afara teritoriului ...
E oficial. Bulgaria intră în zona euro de la 1 ianuarie 2026. Comisia Europeană a făcut anunțul
E oficial. Bulgaria intră în zona euro de la 1 ianuarie 2026. Comisia Europeană a făcut anunțul
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a ajuns la concluzia că Bulgaria este pregătită să adopte moneda euro începând ...