Johnson Controls a inaugurat o fabrică de scaune la Craiova
„România reprezintă un partener foarte important pentru Johnson Controls, întrucât estimăm o dezvoltare rapidă a industriei auto în România şi estimăm o creştere de aproximativ 80% a pieţei de profil în următorii patru ani”, a declarat la Craiova vicepreşedintele Johnson Controls, Jeff Williams.
Fabrica amplasată pe platforma uzinei Ford România a început producţia de preserie pentru scaune destinate modelului monovolum B-Max.
În prezent, la fabrică sunt angajate 100 de persoane, urmând ca pe parcursul următoarelor luni să fie ocupate încă 60 de posturi.
Reprezentantul Johnson Controls a spus că noua facilitate îşi va corela producţia cu cea de automobile de la B-Max, întrucât va furniza scaune doar pentru această uzină.
Compania americană va produce la Craiova scaune care vor echipa toate versiunile B-Max.
În total, Johnson Controls are în România nouă unităţi de producţie, luând în calcul şi achiziţia recentă a celor două fabrici Spumotim Timişoara.
„Johnson Controls este în permanentă căutare de oportunităţi şi suntem deschişi la alte eventuale achiziţii, întrucât căutăm în permanenţă să ne extindem portofoliul”, a spus Williams.
În total, compania are în România aproximativ 4.500 de angajaţi.
Subsidiara Johnson Controls România a fost înfiinţată în 2002, când a deschis o fabrică la Mioveni, urmată de construcţia în 2004 a unităţilor de producţie de la Piteşti şi Ploieşti.
Grupul de firme Johnson Controls a derulat în 2010 afaceri de aproape 35 de miliarde de dolari, având 154.000 de angajaţi în peste 1.300 de locaţii din 125 de ţări.