Johnson & Johnson va începe la jumătatea lunii iulie testele pe oameni pentru un vaccin împotriva noului coronavirus

Concernul american Johnson & Johnson a anunţat miercuri că va începe, de la jumătatea lunii iulie, testarea pe subiecţi umani a vaccinului împotriva noului coronavirus, devansând astfel planurile iniţiale ce prevedeau lansarea testelor în septembrie, relatează EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 10 iun. 2020, 17:51
Johnson & Johnson va începe la jumătatea lunii iulie testele pe oameni pentru un vaccin împotriva noului coronavirus

Într-un comunicat, compania a explicat că a fost posibilă „accelerarea testelor clinice” graţie rezultatelor bune obţinute până acum de acest produs şi contactelor cu agenţiile de reglementare.

În aceste prime teste pe oameni, vaccinul va fi administrat unui grup de 1.045 de adulţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, dar şi unor persoane de peste 65 de ani, testele urmând să se desfăşoare în SUA şi Belgia.

Compania a informat că se află în discuţii cu agenţiile de reglementare pentru a devansa următoarea fază de testări, pentru care nu are încă o dată stabilită.

Între timp, concernul multinaţional cu sediul la New Brunswick (New Jersey, SUA) a explicat că şi-a sporit capacitatea de producţie şi este în discuţie cu parteneri din întreaga lume pentru a asigura accesul la vaccin pe plan global.

Dacă vaccinul este sigur şi eficient, Johnson & Johnson are drept obiectiv furnizarea a peste un miliard de doze în anul 2021.

În prezent, sunt în dezvoltare cel puţin 124 de vaccinuri împotriva COVID-19, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dintre care cel puţin zece sunt în fază de teste clinice. Principalele corporaţii farmaceutice care lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva noului coronavirus s-au angajat să nu caute profituri cât timp durează pandemia.

Potrivit OMS, în întreaga lume s-au înregistrat până la 9 iunie peste 7 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 404.396 de decese.

Te-ar mai putea interesa și
Cum se vor descurca băncile din zona euro în fața schimbărilor radicale din lume
Cum se vor descurca băncile din zona euro în fața schimbărilor radicale din lume
Băncile din zona euro sunt rezistente, dar trebuie să fie pregătite să facă față șocurilor geopolitice și amenințărilor macrofinanciare, a declarat joi șefa de supraveghere a Băncii......
Record de contribuţii la Pilonul 2. 1,8 miliarde de lei, în februarie
Record de contribuţii la Pilonul 2. 1,8 miliarde de lei, în februarie
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că economia ţării merge în direcţia corectă, el arătând că în februarie ...
Dezvoltatorul Nusco a obținut o finanțare de de 64,4 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru a doua fază din Nusco City din Pipera
Dezvoltatorul Nusco a obținut o finanțare de de 64,4 milioane de euro de la Banca Transilvania pentru a doua fază din ...
Nusco a încheiat un acord de finanțare cu Banca Transilvania pentru dezvoltarea și finalizarea celei de-a doua faze a ...
Noi tendințe imobiliare ce vor apărea pe piață anul acesta
Noi tendințe imobiliare ce vor apărea pe piață anul acesta
Principalele tendințe identificate de Imobiliare.ro și Imobiliare.ro Finance pe piața rezidențială la începutul lui ...