Jose Graziano da Silva (FAO): Sunt foarte impresionat de România, nu numai de cifrele economice

Directorul general al FAO, Jose Graziano da Silva, a declarat că este impresionat de România, iar vineri, după ce a avut ocazia să umble prin oraş, a văzut cât de plină de viaţă este economia.
Economica.net - vin, 04 apr. 2014, 19:12
Jose Graziano da Silva (FAO): Sunt foarte impresionat de România, nu numai de cifrele economice

‘Sunt foarte impresionat de această ţară. Nu numai de cifrele economice, nu numai acestea m-au impresionat. Ministerul a marcat faptul că după 20 de ani s-a obţinut o balanţă pozitivă în raportul dintre export şi import. Acesta contribuie la o creştere care este de 5,6-5,8% din PIB. Nu este o cifră pe care o întâlnim curent în lume şi mai ales în această regiune. Este vorba despre o performanţă demnă de remarcat. Trebuie să spun că, personal, am avut ocazia să umblu prin oraş. În această dimineaţă am văzut cât de plină de viaţă este economia’, a spus şeful FAO, într-o conferinţă de presă dedicată închiderii celei de-a 29-a Conferinţe Regionale FAO pentru Europa şi Asia Centrală de la Bucureşti.

De asemenea, acesta a precizat că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a primit un un titlu important pentru următorii doi ani, fiind ales preşedinte al Conferinţei Regionale pentru Europa.

‘Mandatul domniei sale va dura până la următoarea conferinţă din 2016, conferinţă care va fi găzduită de Turcia. În această perioadă, îndatoririle sale vor presupune o raportare a evenimentelor importante, care sunt de interes pentru FAO în această regiune şi va participa la şedinţele noastre de la Roma’, a spus Jose Graziano da Silva.

România a găzduit, pentru a doua oară de când este membră FAO, din anul 1961, o conferinţă regională, cea de-a 29-a dedicate regiunii Europa şi Asia Centrală, primul eveniment având loc în urmă cu 38 de ani în anul 1976.

Temele centrale ale conferinţei s-au axat pe problemele risipei de alimente şi ale deşeurilor alimentare, dar şi pe sprijinirea fermelor de familie din zonă.

Potrivit datelor FAO, peste 1,3 miliarde de tone de alimente sunt risipite anual în lume, ceea ce reprezintă o treime din producţia de alimente la nivel mondial şi costuri de 750 de miliarde de dolari, într-o lume în care 842 de milioane de persoane se confruntă cu foametea, malnutriţia şi insecuritatea alimentară.

De asemenea, această risipă reprezintă un prejudiciu şi pentru mediu pentru că, în fiecare an, hrana produsă fără a fi consumată înghite un volum de apă echivalent cu debitul anual al fluviului Volga din Rusia şi este vinovată pentru aducerea în atmosferă a 3,3 gigatone de gaze cu efect de seră, relevă datele FAO.

România înregistrează în prezent o risipă de alimente de cinci milioane de tone, în timp ce în UE ajunge la gunoi, anual, o cantitate de aproximativ 90 de milioane de tone de alimente.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Personalul angajat la stat care are de primit bani după ce au câștigat procesele cu statul vor primi sumele eșalonat, pe cinci ani, potrivit ultimei forme a ordonanței cu tăierile care vor fi......
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna ...
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...