Jose Manuel Barroso apără acţiunea Europei pentru depăşirea crizei

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apărat miercuri măsurile adoptate de Uniunea Europeană pentru depăşirea crizei, într-o atmosferă de euroscepticism care se accentuează înaintea alegerilor europene din 2014, relatează AFP.
Economica.net - mie, 11 sept. 2013, 13:01
Jose Manuel Barroso apără acţiunea Europei pentru depăşirea crizei

În ultimul său discurs privind situaţia din Uniunea Europeană, înainte de scrutinul european din mai 2014, Barroso a declarat în faţa eurodeputaţilor reuniţi la Strasbourg, că UE a realizat un „contraatac” faţă de criza financiară, economică şi socială, care a început în urmă cu cinci ani.

„Faptele ne arată că eforturile noastre au început că convingă”, a afirmat el, evocând progresele obţinute, în opinia sa, în mai multe state care au beneficiat de asistenţă financiară, precum Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania. „Recuperarea este într-adevăr” aproape, a adăugat el.

Totuşi, Barroso a afirmat că „principalul risc” de regres este cel de tip „politic”. „Tot ce pune la îndoială reformele este imediat sancţionat”, în special de către pieţele financiare, a subliniat preşedintele Comisiei Europene.

„Una dintre problemele noastre este coerenţa, nu numai în luarea deciziilor, dar şi în aplicarea lor”, a spus Barroso, îndemnând în special la adoptarea bugetului pentru 2014-2020 de către Parlament şi la atingerea unor progrese în crearea unei uniuni bancare.

În legătură cu aceste afirmaţii, şeful grupului liberal, fostul premier belgian Guy Verhofstadt a îndemnat Parlamentul să se implice imediat în negocierile cu statele membre, în vederea adoptării propunerii Comisiei Europene privind salvarea sau lichidarea băncilor aflate în dificultate.

Te-ar mai putea interesa și
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, sub lupa pasionaților de infrastructură
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, ...
Varianta finală de traseu a Drumului Expres Tulcea - Constanța a fost avizată în Consiliul Tehnico - Economic al CNAIR, se arată într-un răspuns oficial pentru pasionații de infrastructură.......
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop turistic
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop ...
Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România deținute de Synlab International
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Medicover Investment a companiilor din România deținute de Synlab ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile, din ...
Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor în procesul de referențiere din Republica Moldova
Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor ...
Nordlogic by AROBS, parte a Grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a ...