Jose Manuel Barroso cere Rusiei să nu se opună parcursului european al Republicii Moldova

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut joi Rusiei să nu se opună parcursului european al Republicii Moldova, în contextul în care aceasta şi Georgia intenţionează să semneze la 27 iunie Acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, relatează Reuters şi Xinhua.
Economica.net - joi, 12 iun. 2014, 15:12
Jose Manuel Barroso cere Rusiei să nu se opună parcursului european al Republicii Moldova

În cadrul unei conferinţe privind investiţiile desfăşurată în timpul vizitei sale la Chişinău, Barroso a afirmat că ”Acordul de asociere este un acord pozitiv destinat să impulsioneze relaţiile internaţionale ale Moldovei şi nu să concureze sau să interfereze cu relaţiile Republicii Moldova cu vreunul dintre ceilalţi parteneri, în special cu Rusia”.

Şeful executivului UE a subliniat că o Republică Moldovă mai stabilă, mai sigură şi mai prosperă ar aduce avantaje şi pentru producătorii şi investitorii ruşi.

”De aceea, îi cer Rusiei să fructifice noile oportunităţi şi să nu adopte alte măsuri punitive la apropiata semnare şi implementare a Acordului (de asociere) cu Republica Moldova. Nu există nicio justificare economică sau juridică pentru o astfel de atitudine”, a menţionat Jose Manuel Barroso.

Preşedintele Comisiei Europene efectuează la sfârşit de mandat vizite în trei state ale Parteneriatului Estic. După Republica Moldova, oficialul european va vizita Georgia şi Azerbaidjanul. Republica Moldova şi Georgia urmează să semneze la 27 iunie Acorduri de asociere la UE.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţul mediu în UE al produselor agricole a scăzut cu 2% în 2024, comparativ cu 2023, în timp ce preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în agricultură a scăzut cu 6%, arată......
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere ...
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...