Josep Borrell acuză Rusia că pune lumea în pericolul foametei, prin șantajul pe care-l practică împotriva Occidentului

18 06. 2022
Josep Borrell

Ameninţările la adresa securităţii alimentare şi „bătălia naraţiunilor” cu Rusia cu privire la realitatea sancţiunilor impuse Moscovei se vor afla în centrul discuţiilor dintre miniştrii afacerilor externe ai ţărilor din UE, luni, la Luxemburg.

„Suntem gata să conlucrăm cu ONU pentru a preveni orice impact indezirabil al sancţiunilor noastre asupra securităţii alimentare mondiale”, a dat asigurări Josep Borrell, într-un articol postat pe blogul său oficial.

Şeful diplomaţiei europene a denunţat „alegerea politică conştientă a Rusiei de a militariza exporturile de cereale şi de a le utiliza ca pe un instrument de şantaj împotriva oricui se opune agresiunii sale” asupra Ucrainei.

„Rusia a transformat Marea Neagră într-o zonă de război, blocând expedierile de cereale şi de îngrăşăminte din Ucraina (…) şi aplică de asemenea cote şi taxe asupra propriilor sale exporturi de cereale”, a subliniat Borrell.

Sancţiunile impuse de UE „nu îi interzic Rusiei să exporte produse agricole şi seminţe, nici să le cumpere, cu condiţia ca persoanele sau entităţile sancţionate să nu fie implicate” în aceste operaţiuni, a precizat şeful diplomaţiei europene.

„Suntem pe deplin conştienţi că există o „bătălie a naraţiunilor” în jurul acestei probleme” a sancţiunilor, recunoaşte Borrell.

„Este imperativ de a permite reluarea exporturilor ucrainene cu navele maritime. Lucrăm în strânsă colaborare cu ONU şi sperăm că o soluţie va putea fi găsită în următoarele zile. A nu face aceasta riscă să provoace o catastrofă alimentară mondială”, a atenţionat Josep Borrell.