Josep Borrell: Criza agricolă din UE ar putea reprezenta un obstacol în negocierea unui acord comercial cu Mercosur
„Trebuie să vedem dacă actuala criză din agricultura europeană nu înseamnă un obstacol în plus în calea” unui acord între cele două puteri comerciale, a declarat Borrell în faţa parlamentarilor europeni şi sud-americani.
După 20 de ani de negocieri, „mingea este acum în terenul Europei. Noi suntem cei care trebuie să spunem dacă dorim sau nu” acest acord, a subliniat Borrell în timpul unei reuniuni în Parlamentul European la Bruxelles.
Pentru că, potrivit responsabilului european, dorinţa de a semna acest acord nu a fost nicicând mai puternică din partea ţărilor latino-americane.
Reuniţi miercuri în Paraguay, miniştrii de externe ai ţărilor din Mercosur, organizaţie din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay şi Bolivia, au confirmat dorinţa lor de a încheia acest acord cât mai repede posibil.
Agricultura europeană, în special în Franţa şi în Germania, este în fierbere de mai multe zile şi această situaţie compromite şansele încheierii unui acord, considerat drept negativ de o mare parte din lumea agricolă, în special în Franţa.
Opoziţia de stânga din Franţa a cerut săptămâna aceasta preşedintelui francez Emmanuel Macron să spună „clar nu” acestui acord cu Mercosur, pentru a răspunde furiei agricultorilor.
Un tratat a fost încheiat în 2019, după 20 de ani de negocieri complexe, însă el nu a fost încă finalizat. Tensiuni au apărut din nou anul trecut, când europenii au formulat noi cereri în materie de respectare a mediului (în special lupta împotriva despăduririlor), însoţite de sancţiuni în cazul unor încălcări.