Wizz Air va zbura spre China, spune șeful companiei
Compania aeriană ar putea oferi zboruri spre China în viitor. Într-un interviu acordat CGTN Europe, CEO-ul companiei a fost întrebat dacă Wizz Air ar putea zbura în viitor spre Shanghai sau Beijing cu noile avioane A321 neo. El a răspuns că acest lucru ar fi dificil, datorită distanței limitate pe care avioanele din flota companiei o pot zbura, dar nu închide ușa acestei piețe.
„Aș spune că China va deveni accesibilă, nu toată, dar părți din ea, vor deveni accesibile pentru Wizz Air”, a declarat József Váradi, CEO Wizz Air în cadrul unui interviu la televiziunea CGTN Europe.
Șeful companiei a mai spus că China a devenit foarte importantă pentru Wizz Air, mai ales că 62 din avioanele companiei sunt finanțate de instituții financiare din China, iar ale 19 se vor alătura în viitor flotei.
„Avem o flotă de 208 avioane, din care o treime este finanțată în China și din China”, a mai spus Váradi.