JP Morgan cumpără First Republic Bank, al doilea cel mai mare eşec bancar din istoria Americii
Autoritățile de reglementare din Statele Unite ale Americii au anunțat luni, 1 mai, că activele First Republic Bank au fost confiscate și s-a convenit asupra unei vânzări către JPMorgan Chase & Co. Este a treia cea mai mare instituție bancară care dă chix în ultimele două luni.
JP Morgan va prelua împrumuturi de 173 de miliarde de dolari și titluri ale First Republic Bank de circa 30 de miliarde de dolari, inclusiv 92 de miliarde de dolari în depozite, a spus banca într-un comunicat, dar nu își asumă și datoria corporativă, mai scrie Reuters.
Vineri, mai multe bănci erau în cărți pentru achiziţia First Republic, precum PNC Financial Services Group (PNC.N).
FDIC a preluat controlul asupra băncii și a anunțat apoi imediat vânzarea ei. First Republic Bank este al doilea cel mai mare faliment bancar din istoria SUA (exceptând prăbuşirea unor băncii de investiţii precum Lehman Brothers) după cel al Washington Mutual în luna septembrie 2008. De menţionat că şi activele Washington Mutual au fost preluate, în ceea mai mare parte, tot de JPMorgan, care sub conducerea directorului general Jamie Dimon a venit de mai multe ori în sprijinul unor bănci în dificultate.
First Republic a fost înfiinţată în 1985 la San Francisco.
Eșecul băncii vine după ce acțiunile au scăzut cu peste 97% de când au apărut problemele la Silicon Valley Bank la mijlocul lunii martie, ceea ce a îngrijorat investitorii cu privire la starea sectorului bancar. Încercările unor bănci mai mari de a oferi o linie de salvare de 30 de miliarde de dolari s-au dovedit a fi insuficiente pentru a schimba lucrurile la First Republic.
First Republic Bank, a treia bancă pe marginea falimentului din ultimele luni
FDIC, Trezoreria și Rezerva Federală s-au numărat printre organismele guvernamentale care au organizat întâlniri cu companiile financiare căutând soluții de salvarea First Republic Bank, a informat vineri Reuters.
Vestea acțiunii iminente de a pune First Republic sub administrație judiciară vine în aceeași zi în care Rezerva Federală și FDIC și-au detaliat greșelile făcute în supravegherea băncilor Silicon Valley Bank și Signature Bank, care au dat faliment în martie.
Evaluarea de către Fed a insuficiențelor sale în identificarea problemelor și impunerea de soluții de salvare pentru Silicon Valley Bank a venit și cu angajamente că va fi aplicată o supraveghere mai dură și reguli mai stricte pentru bănci.
First Republic, care și-a raportat luni câștigurile din primul trimestru, a declarat că intenționează să-și micșoreze bilanțul și să reducă cheltuielile prin scăderea compensațiilor directorilor, reducerea spațiului de birou și concedierea a între 20% și 25% dintre angajați în al doilea trimestru.